Accident spectaculos în Mamaia Sat: șoferiță cu dosar penal după ce a refuzat testarea cu etilotestul
Un accident spectaculos a avut loc în Mamaia Sat. Imaginile de pe camera de supraveghere situată pe un bloc din zonă surprind autoturismul în timp ce pierde controlul volanului, traversează printr-o parcare goală și apoi ricoșează într-un contor electric și lovește o mașină parcată, oprindu-se în cele din urmă într-un gard de pe strada D25 din Mamaia Sat.
Totodată, au mai fost avariate două mașini din zonă.
La fața locului au intervenit pompierii, un echipaj SMURD și polițiștii, care au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
Șoferița, cetățean ucrainean în vârstă de 43 de ani, a fost evaluată medical la fața locului. Polițiștii au vrut să o testeze pe șoferiță, existând suspiciuni că ar fi consumat alcool, însă femeia a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Ea a fost dusă ulterior la spital pentru recoltarea de probe biologice, dar a refuzat și această procedură.
În aceste condiții, polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările.
Oficial de la IPJ Constanța:



