ActualitateEducație/CulturaSocial/Economic

Lecții de siguranță și încredere oferite de polițiști la Centrul de Primire în Regim de Urgență a Copiilor

În primele zile ale primăverii, polițiștii Serviciului de Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități dedicate copiilor și tinerelor mame aflate în situații vulnerabile.

Prima oprire a fost la Centrul de Primire în Regim de Urgență a Copiilor, unde polițiștii au purtat discuții cu cei mici despre importanța recunoașterii și evitării situațiilor vulnerabile. Activitatea a avut un caracter interactiv, punând accent pe siguranță personală și încredere în forțele proprii.

Ulterior, activitățile preventive au continuat la un centru de tip After School, călăuzit de Patriarhia „Sfântul Nectarie” Constanța, unde polițiștii au vorbit copiilor despre respectarea regulilor, importanța educației și stabilirea unor obiective ambițioase în viață.

Ultima oprire a fost la beneficiarele modulului „Mama și Copilul” din Constanța și ale Așezământului Filantropic “Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare” din Techirghol unde tinerele mame aflate la început de drum au beneficiat de sprijin moral și îndrumare din partea polițiștilor.

Discuțiile au vizat responsabilitatea, echilibrul și importanța construirii unui viitor stabil pentru ele și copiii lor. Atmosfera a fost una caldă, marcată de empatie și încurajare.

Pentru a marca simbolic venirea primăverii, sfaturile și recomandările polițiștilor au fost însoțite de flori, mărțișoare și jucării, gesturi simple, dar încărcate de semnificație.

Related Articles

Back to top button