Cumpăna celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un omagiu adus lui Mihai Eminescu

Joi, 15 ianuarie 2026, începând cu ora 12:00, în sala mare a Casei de Cultură a comunei Cumpăna, Primăria și Consiliul Local Cumpăna, județul Constanța, organizează un eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale și omagierii marelui poet Mihai Eminescu, în cadrul Anului „Constantin Brâncuși”.
Anul 2026, declarat Anul „Constantin Brâncuși”, invită publicul să redescopere dialogul simbolic dintre două genii ale culturii românești: Mihai Eminescu și Constantin Brâncuși. Poezia eminesciană și sculptura brâncușiană se întâlnesc într-un univers comun al simbolurilor – infinitul, zborul cosmic, dragostea eternă și legătura dintre cer și pământ – inspirate din folclorul și mitologia românească.
Coloana Infinitului poate fi privită ca o transpunere în piatră a Luceafărului eminescian, ce străbate nemărginirea, iar Poarta Sărutului sugerează unirea cerului cu pământul, asemenea versurilor care vorbesc despre zborul sufletului românesc.
Ziua de 15 ianuarie, declarată Ziua Națională a Culturii, marchează anul acesta 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, prilej de recunoștință și celebrare a operei celui care a devenit simbolul culturii române.
Cu acest prilej, publicul este invitat la evenimentul cultural „S-a născut un Luceafăr”, susținut de elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, care vor aduce în prim-plan poezia și valorile culturale românești.
Organizatorii îi așteaptă pe toți iubitorii de cultură să celebreze împreună poezia, arta și identitatea românească.



