Concursul Youth4Regions 2026 pentru tineri jurnaliști, lansat de Comisia Europeană

Comisia Europeană a dat startul înscrierilor pentru ediția a 10-a a programului Youth4Regions, o inițiativă dedicată susținerii viitorilor jurnaliști. Participanții selectați vor avea ocazia să petreacă perioada 10–16 octombrie 2026 la Bruxelles, unde vor beneficia de training susținut de profesioniști, experiență practică în redacții și acces privilegiat la instituțiile europene și organizații media importante. Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 7 iulie 2026, pe site-ul oficial al programului.
Ediția din acest an permite înscrieri în patru categorii: presă scrisă, video, audio și fotojurnalism. Programul se adresează studenților și jurnaliștilor aflați la început de drum din statele membre ale Uniunii Europene, din țările vecine și din cele candidate. Participanții vor avea șansa să își dezvolte abilitățile, să își extindă rețeaua profesională și să înțeleagă mai bine modul în care sunt relatate politicile și activitățile UE. De la lansarea programului, în 2017, aproximativ 300 de tineri jurnaliști au beneficiat de această oportunitate.
În plus, participanții pot concura pentru Premiul Megalizzi–Niedzielski, care recompensează excelența în rândul tinerilor jurnaliști. Distincția va fi acordată pe 14 octombrie 2026. Câștigătorii vor deveni corespondenți pentru coeziune în 2027 și vor participa la o misiune de teren de două săptămâni, în cadrul căreia vor relata despre proiectele finanțate prin politica de coeziune și impactul acestora asupra cetățenilor europeni.
Pentru detalii suplimentare, cei interesați pot consulta pagina dedicată programului Youth4Regions pe platforma Inforegio.



