ActualitateSocial/Economic

Fenomen alarmant! Tot mai mulți delfini eșuați pe plaje

Imagini tot mai îngrijorătoare pe litoralul românesc. Mai mulți delfini au fost găsiți eșuați pe plaje, iar specialiștii spun că fenomenul este în creștere. Cauzele sunt, de cele mai multe ori, legate de activitatea umană.

Descoperiri alarmante pe plajele de la Marea Neagră. De la începutul anului, zeci de delfini au eșuat pe țărm, iar sudul litoralului rămâne zona cea mai afectată. Specialiștii spun că animalele ajung aproape de mal în căutare de hrană, însă de multe ori sfârșesc prinse în plasele ilegale de pescuit amplasate în larg. Pe lângă activitățile umane, virozele și paraziții contribuie și ele la mortalitatea acestor mamifere marine.

„Este primul an în care situația este cu adevărat îngrijorătoare întrucât avem până la acest moment 23 de exemplare eșuate înregistrate de ONG Mare Nostrum de-a lungul litoralului românesc, preponderent în zona Mamaia până la Vama Veche, deci în zona de sud a litoralului. Nu știm încă ce se întâmplă în partea de nord, însă 23 este un număr cu mult mai mare față de ce am avut în anii istorici cum a fost 2022 când am avut 203 exemplare per tot anul și în perioada asta aveam de-abia 13,” a precizat Marian Paiu, director executiv ONG Mare Nostrum 

Datele arată o evoluție fluctuantă, dar îngrijorătoare. În 2022, peste 200 de delfini au fost găsiți morți pe litoral, de trei ori mai mulți decât în anul precedent. În 2024, numărul a depășit 45, iar în 2025 au fost raportate deja 83 de cazuri, majoritatea fiind marsuini. Doar într-o singură zi, specialiștii au primit mai multe sesizări din diferite stațiuni.

„Pot să vă spun clar că ieri am avut 6 cazuri, dar din cele 6 despre care am fost anunțați, doar pe 3 le-am găsit în Jupiter, în Mamaia și în Costinești. Un delfin care a fost în Mamaia în stadiul 2, un delfin comun, apoi în Costinești am avut un delfin în stare 3-4 de descompunere, un marsuin, iar în cel din Jupiter era un afalin în stare 3 care, din păcate, avea prinsă o plasă de pescuit pe el,” a explicat GEORGE TUDORACHE, asistent proiect ONG Mare Nostrum

Reprezentanții ONG-urilor le cer turiștilor și localnicilor să anunțe imediat autoritățile dacă observă un delfin eșuat sau aflat în dificultate. Numărul la care pot fi semnalate astfel de cazuri este 0763.255.731.

Related Articles

Back to top button