Fostă atracție mondenă lângă „Oleg Danovski” mai atrage doar… oamenii străzii

De ani de zile, la doar câțiva pași de Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski, trecătorii sunt întâmpinați nu de eleganța zonei, ci de un spațiu abandonat transformat într-un adevărat focar de infecție. Ce a fost odată un local monden, a ajuns astăzi o groapă de gunoi frecventată de persoane fără adăpost, ridicând serioase semne de întrebare privind sănătatea publică și siguranța zonei.
Gardul dărâmat a devenit un punct de acces, iar locul a ajuns să arate ca o groapă de gunoi. Resturi de mâncare, gunoaie și materiale în degradare sunt împrăștiate peste tot, transformând locul într-un focar de infecție, chiar într-o zonă intens circulată de familii și vârstnici. Deși unii trecători nu îl consideră periculos, persoanele în vârstă recunosc că evită să treacă pe aici după lăsarea serii.
Imobilul a fost, în anii săi de glorie, o cafenea mondenă și atractivă. Controalele demarate de Primăria Constanța în 2021 au dus însă la demolarea terasei, iar de atunci localul nu și-a mai revenit. Societatea care administra afacerea a intrat în insolvență în 2022, acumulând datorii care, în 2024, depășeau 4 milioane de lei.
Rămâne de văzut ce măsuri se vor lua după 19 iunie. În lipsa unor intervenții concrete, însă, sufocat de litigii și birocrație, spațiul continuă să se degradeze, rămânând doar umbra unei foste atracții boeme, care astăzi nu mai atrage decât oameni ai străzii.



