ActualitateSocial/Economic

Forțele Navale Române au marcat Ziua Veteranilor de Război

Forțele Navale Române au marcat miercuri, 29 aprilie, Ziua Veteranilor de Război, printr-o serie de activități și ceremonii militare desfășurate în garnizoanele București, Constanța, Mangalia și Tulcea.

La București, locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Marcel Neculae, și reprezentați ai Statului Major al Forțelor Navale, printre care și veterani în teatrele de operații, au participat la ceremonia militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe, care a avut loc la Monumentul Eroilor Patriei, amplasat în fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”.

Marinarii militari din garnizoana Constanța au participat la ceremonialul militar și religios desfășurat în Cimitirul Central, la Monumentul Eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial. La activitate, au participat comandantul Flotei, contraamiral Cornel-Eugen Cojocaru, și comandanți de mari unități și unități din Forțele Navale, iar alături de militari, au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților locale, asociațiilor socioprofesionale, precum și veterani de război.

În garnizoana Mangalia a avut loc o ceremonie militară de depuneri de coroane de flori la Monumentul Veteranilor de Război, din localitatea Albești. La Tulcea, marinarii militari au participat la o ceremonie militară și religioasă la Troița Eroilor Marinari.

Celebrarea acestei zile a fost stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222 din 10 octombrie 2007, iar 29 aprilie este data la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în onoarea ostașilor căzuți la datorie.

Related Articles

Back to top button