Sinagoga Mare din Constanța va intra în circuitul cultural și turistic, în această vară

Readusă la viață într-un mod spectaculos, Sinagoga Mare din Constanța va reintra, din această vară, în circuitul cultural și turistic al orașului. Edificiul emblematic va putea fi admirat din luna iunie, patru zile pe săptămână, iar în locul unui bilet, vizitatorii vor face o donație modică pentru întreținerea clădirii. Mai mult, monumentul arhitectural va fi parte din festivalul SEAS, organizat de Teatrul de Stat Constanța. Reinaugurarea monumentului va avea loc la finele lunii mai.
După ani de degradare și un amplu proces de reabilitare, astăzi, lumina pătrunde din nou prin ferestrele cu vitralii ale Sinagogii Mari din Constanța, iar proiectul mult așteptat de comunitatea evreilor, de constănțeni și de turiști este finalizat, după aproape doi ani de lucrări restauratoare. Edificiu emblematic pentru istoria multiculturală a orașului, își redobândește statutul firesc. Recent, a avut loc recepția finală a lucrărilor de reabilitare și a fost semnat protocolul de restituire în proprietatea Comunității Evreiești, marcând astfel finalul unui efort susținut de autorități, specialiști și comunitate. În această vară, Sinagoga va reintra oficial în circuitul cultural și turistic al orașului, iar patru zile pe săptămână, vizitatorii o vor putea admira în schimbul unei donații modice pentru întreținerea clădirii.
”Sinagoga a intrat in patrimonial comunitatii evreiesti dar în primul rand este in patrimoniul arhitectural al Constanței si va ramane ca atare pentru zeci de ani si dupa ce poate comunitatea din Constanta nu va mai numara niciun membru. Este un simbol pe care il pot vizita si constantenii si turistii straini”, declara Sorin Lucian Ionescu, președinte Comunitatea Evreilor din Constanța.
Lucrările au fost realizate prin Compania Națională de Investiții. Sinagoga Mare nu este doar un monument arhitectural, ci și un simbol al memoriei colective și al diversității care a definit Constanța de-a lungul timpului. Restaurarea a readus la viață detalii arhitecturale valoroase și a redat clădirii demnitatea pierdută. Deși Sinagoga nu a fost deocamdată inaugurată oficial, accesul este deja permis celor interesați, iar sfințirea lăcașului de cult este programată pentru data de 28 mai, în prezența rabinului.
Sinagoga Mare se alătură astfel celorlalte monumente istorice din Constanța care contribuie la identitatea și prestigiul orașului. Lăcașul de cult, construit în 1911 după planurile arhitectului Adolf Linz, este de-o vârstă cu Cazinoul de pe faleza orașului și este unul dintre cele mai frumoase temple evreiești din România.



