Vitezomanii, trași pe dreapta pe DN 39: zeci de sancțiuni aplicate

Polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au finalizat o acțiune punctuală desfășurată pe parcursul întregii luni aprilie a acestui an, vizând reducerea riscului rutier prin combaterea principalului factor generator de accidente grave: viteza excesivă.
Activitățile de control au fost concentrate pe segmentul de drum DN 39, unde a fost aplicată o strategie de monitorizare în anumite puncte, cunoscute sub denumirea de „hotspoturi” ale accidentelor rutiere.
Conceptul a presupus o prezență activă zilnică, timp de o oră, în intervale orare și locații cu risc ridicat, pentru a descuraja comportamentele imprudente la volan.
În urma acestor activități, polițiștii au aplicat 78 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind suma de 47.000 de lei.
Polițiștii constănțeni reiterează faptul că astfel de acțiuni vor continua, scopul principal fiind responsabilizarea conducătorilor auto și creșterea gradului de siguranță pentru toți participanții la trafic.



