Mariana Gâju, prezentă la Bruxelles cu un mesaj despre solidaritate și implicare

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, participă în perioada 6–7 mai la cea de-a 171-a Sesiune Plenară a Comitetului European al Regiunilor, desfășurată la Parlamentul European.
Evenimentul reunește reprezentanți ai administrațiilor locale și regionale din întreaga Europă și are ca temă principală viitorul politicilor europene și rolul comunităților locale în dezvoltarea socială și economică a Uniunii Europene.
Mariana Gâju este prezentă la lucrările plenarei în calitate de membru al Comitetului European al Regiunilor și președinte al Delegației României la CoR.
În cadrul dezbaterii „Impulsionarea Europei sociale: rolul orașelor și regiunilor în realizarea schimbărilor”, edilul din Cumpăna a susținut un discurs axat pe responsabilitatea administrațiilor locale în construirea unor comunități bazate pe solidaritate, încredere și implicare activă.
Primarul a vorbit despre importanța creării unor locuri de muncă decente și corect remunerate și a pledat pentru dezvoltarea parteneriatelor și proiectelor transfrontaliere dedicate sprijinirii persoanelor vulnerabile.
„Dincolo de statistici și strategii, rămâne o întrebare simplă: ce fel de lume vor moșteni copiii și nepoții noștri? O lume a conflictelor sau o lume a solidarității, o lume a fricii sau o lume a încrederii?”, a declarat Mariana Gâju în cadrul plenarei.
Totodată, aceasta a subliniat că administrațiile locale trebuie să devină „un actor viu, implicat, un catalizator al binelui”, evidențiind necesitatea unor politici europene orientate către oameni și către reducerea decalajelor dintre statele dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate.
Mesajul transmis de primarul comunei Cumpăna a pus accent pe construirea unei Europe bazate pe cooperare, responsabilitate socială și încredere pentru generațiile viitoare.



