17 MAI – Ziua Internațională a Telefonului Copilului

Child Helpline International – reţeaua globală de servicii „telefonul copilului” sărbătoreşte duminică, 17 mai 2025, Ziua Internaţională a Telefonului Copilului, sub sloganul „Fiecare secundă contează”. Child Helpline International este alianţa internaţională care reuneşte 155 de organizaţii membre din 133 de state din întreaga lume, alianţă în care România este reprezentată de Asociaţia Telefonul Copilului.
Conform ultimelor date publicate de Child Helpline International, în anul 2024, la nivel global, 6.368.322 de copii și tineri au apelat liniile de asistență dedicate, înregistrându-se aproximativ 17.400 de apeluri pe zi.
În România, în anul 2024, 1 din 4 copii care au apelat 116111 – Telefonul Copilului a declarat faptul că se confruntă cu o formă de abuz sau violență în cadrul familiei. Ca urmare a situațiilor de abuz, copiii și adolescenții au relatat faptul că se confruntă cu probleme psihologice care le afectează dezvoltarea armonioasă, cea mai gravă dintre acestea fiind ideația suicidară sau tentativa de suicid.
De asemenea, peste 25% dintre copiii care au apelat 116111 au solicitat servicii de consiliere juridică cu privire la posibilitatea de a părăsi domiciliul legal, pe fondul abuzurilor.
Consilierea oferită copiilor la 116111 a vizat în principal probleme precum: neînțelegerile în familie / relația copil-părinte (32,6%), cu o creștere de aproximativ 10 procente în comparație cu anul 2023, nevoia de comunicare (22,9%), singurătate, excludere și dificultate în relaționare, criză de identitate (12,3%), anxietate, depresie, tulburări de comportament (15,6%).
Depresia, anxietatea, izolarea socială sunt și consecințe ale abuzului de tip cyberbullying, identificate în rândul copiilor care au solicitat consiliere la 116 111, în anul 2024. 47% dintre solicitările de consiliere, care au vizat abuzul de tip cyberbullying, au făcut referire la șantajul online și grooming. În anul 2024 s-a observat scăderea vârstei copiilor afectați de cyberbullying: 22% dintre copiii care au contactat 116111 au vârste cuprinse între 10 și 12 ani.
La nivel global, sănătatea mintală, violența și pericolele din mediul digital reprezintă cele mai întâlnite motive pentru care copiii și tinerii contactează serviciul telefonul copilului, în România acesta fiind oferit de Asociația Telefonul Copilului, respectiv linia europeană de asistență pentru copii 116111.
Serviciile „telefonul copilului” ascultă, oferă consiliere specializată şi facilitează intervenția autorităților relevante pentru acele situaţii care impun intervenţie în regim de urgenţă. Serviciile „telefonul copilului” își adaptează constant metodele și încorporează noi surse de comunicare, pentru a se asigura că toți copiii, oriunde s-ar afla, pot obține ajutor atunci când au nevoie.
Apelul către 116 111 este oferit gratuit.




