Se oprește apa în localitățile Costinești și Schitu!

În vederea executării lucrărilor de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat de alimentare cu apă, din localitatea Costinești, compania de apă va sista furnizarea apei potabile miercuri, 27 mai, în intervalul orar 08:00 – 24:00. Pentru realizarea acestor operațiuni, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Costinești și Schitu.
Investiția face parte din contractul de lucrări derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, CL12 „Reabilitarea conductelor de aducțiune apă brută și apă potabilă, reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare, stație nouă de pompare apă uzată și conducta de refulare aferentă, reabilitare conducte de refulare existente din comuna Costinești”, cu o valoare de aproximativ 21 de milioane de lei.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor. Societatea amintește consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Utilizatorii afectați de această lucrare sunt rugați să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv în fiecare zonă, în funcție de topografia sistemului și pe măsură ce acesta va intra în presiune, cu precizarea că la capetele de coloană și la etajele superioare pot să apară abateri de la acest program.
După reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Abonaților le este recomandat să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.
Compania de apă își cere scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigură că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.



