ActualitateAdministratieSocial/Economic

Acțiunile de dezinsecție, reluate în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia

Odată cu încălzirea vremii, numărul insectelor a crescut semnificativ. Pe lângă disconfortul creat, acestea pot transmite multe boli.

În acest condiții, Primăria Constanța reia acțiunile de dezinsecție în toate zonele orașului și în stațiunea Mamaia. Tratamentele se desfășoară atunci când condițiile meteorologice permit. Pentru combaterea țânțarilor se intervine în perioada 26-29 mai, în parcuri, pe terenuri din jurul blocurilor, pe aliniamentele stradale și în alte zone de interes public. Totodată, tratamentele împotriva căpușelor au loc în zone cu vegetație, precum parcuri și spații verzi din apropierea blocurilor.

Substanțele utilizate sunt avizate de Ministerul Sănătății și au o acțiune rapidă și eficientă împotriva insectelor zburătoare și târâtoare, fiind sigure pentru populație.

„Reamintim că eficiența desinsecției depinde și de implicarea cetățenilor. Facem, așadar, un apel către locuitori, asociațiile de proprietari/locatari, agenții economici și instituțiile publice să desfășoare acțiuni de dezinsecție în propriile spații – inclusiv în curți, subsoluri și dependințe – în paralel cu intervențiile municipalității”, au transmis autoritățile locale.

Related Articles

Back to top button