AdministratieSocial/Economic
„Ghiozdănel cu viitor” ajunge din nou la preșcolarii din Cumpăna prin programul „Start în Educație”

Preșcolarii comunei Cumpăna beneficiază pentru al doilea an consecutiv de activitățile programului “Start în Educație”, aflat în cel de-al patrulea an de implementare la nivel național. Programul este derulat prin parteneriatul dintre Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom, iar la evenimentul organizat astăzi, 26 Mai 2026, au participat reprezentanți ai administrației locale, cadre didactice, părinți și copii, alături de primarul comunei, doamna Mariana Gâju.
În cadrul proiectului, 473 de preșcolari din cele trei grădinițe ale comunei Cumpăna beneficiază de sprijin educațional și de resurse moderne pentru dezvoltarea timpurie. Copiii au primit kiturile educaționale ABC Grădinițe și pachetele „Ghiozdănel cu viitor”, concepute cu ajutorul experților în educație pentru a susține procesul de învățare atât la grădiniță, cât și acasă.
Pachetele conțin rechizite, carte și caiet de lucru, materiale educative STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică), jocuri pentru dezvoltarea motricității și produse de igienă, toate adaptate nevoilor de dezvoltare ale copiilor preșcolari. „Ghiozdănel cu viitor” îi ajută pe copii să învețe, să își exprime talentele și să înțeleagă lumea din jur, contribuind la o pregătire mai bună pentru intrarea la școală.
Proiectul are un impact important asupra calității educației timpurii, contribuie la creșterea ratei de participare a copiilor la activitățile din grădiniță și consolidează continuitatea învățării acasă. În cadrul programului au fost organizate și ateliere dedicate părinților, prin care aceștia sunt încurajați să lucreze împreună cu cei mici acasă, în echipă, și să le aprecieze efortul și progresul. Mesajul transmis familiilor este că fiecare copil trebuie susținut și încurajat, chiar și atunci când rezultatele nu sunt întotdeauna cele dorite, deoarece aprecierea și încrederea oferite de părinți contribuie esențial la dezvoltarea armonioasă a copiilor.
La nivel național, programul Start în Educație a avut până acum rezultate semnificative:
• 240.000 de kituri educaționale oferite copiilor preșcolari;
• 50.000 de părinți participanți la ateliere de educație parentală;
• 4.500 de grădinițe dotate cu materiale educaționale;
• 9.000 de educatori formați pentru educație parentală.
Colaborarea dintre World Vision România și comuna Cumpăna are o tradiție de peste 25 de ani, bazată pe proiecte dedicate dezvoltării comunității. Primul mare proiect umanitar implementat în localitate s-a desfășurat pe o perioadă de peste 10 ani și a sprijinit sute de beneficiari, consolidând un parteneriat de durată între organizație și comunitatea locală.
Prin susținerea unor astfel de inițiative, comunitatea din Cumpăna continuă să investească în educația copiilor și în susținerea familiilor, contribuind la construirea unui viitor mai bun pentru noile generații.



