Exercițiu demonstrative de apărare împotriva incendiilor la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale
La începutul acestei săptămâni, la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale s-a desfășurat exercițiul demonstrativ anual de conștientizare în domeniul apărării împotriva incendiilor, activitate organizată în cooperare cu Detașamentul Palas din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța.
La exercițiu au participat elevii militari de anul I, precum și personalul militar și civil al unității, scopul principal al activității fiind dezvoltarea deprinderilor necesare pentru prevenirea, identificarea și gestionarea situațiilor de urgență generate de incendii.
Sub coordonarea maistrului militar principal Radu Vasile, responsabilul cu apărarea împotriva incendiilor în cadrul unității, a fost simulat un incendiu de vegetație. În acest scenariu, elevii militari au îndeplinit rolul pompierilor de serviciu, având misiunea de a identifica natura incendiului și de a stabili, împreună cu specialiștii ISU, cea mai eficientă metodă de intervenție pentru stingerea și limitarea extinderii focarului.
Activitatea a oferit participanților și oportunitatea de a descoperi mijloacele tehnice utilizate de pompierii militari în intervențiile operative. Specialiștii Detașamentului Palas le-au prezentat elevilor autospecialele de intervenție, echipamentele din dotare și procedurile aplicate în diferite tipuri de situații de urgență întâlnite în activitatea curentă.
Pentru viitorii maiștri militari de marină, astfel de exerciții au o importanță deosebită. La bordul unei nave militare, dar și în unitățile de la uscat, capacitatea de a reacționa rapid și corect în cazul producerii unui incendiu poate face diferența între un incident gestionat eficient și o situație cu consecințe grave asupra personalului, tehnicii și misiunii. Formarea unei culturi solide de prevenire și intervenție reprezintă o componentă esențială a pregătirii profesionale a militarilor.
Totodată, exercițiul a evidențiat importanța responsabilității individuale în prevenirea incendiilor, în special în sezonul cald, când temperaturile ridicate și perioadele prelungite de secetă favorizează apariția și propagarea rapidă a incendiilor de vegetație. Cunoașterea regulilor de siguranță și a modului de acțiune în astfel de situații contribuie la protejarea vieților omenești, a bunurilor și a mediului înconjurător.
Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale acordă o atenție constantă pregătirii elevilor săi pentru gestionarea situațiilor de urgență, astfel încât viitorii specialiști din Forțele Navale Române să fie capabili să acționeze profesionist, eficient și responsabil în orice context operațional.



