CFR Călători anunță modificări temporare pentru stația Costinești Tabără

CFR Călători informează că, în perioada 13-30 iunie, trenurile de pasageri nu vor mai efectua opriri în stația Costinești Tabără. În acest interval, garniturile vor opri în stația Costinești.
Potrivit companiei, călătorii care și-au cumpărat deja bilete cu plecare din stația Costinești Tabără sau cu destinația această stație vor folosi, în schimb, stația Costinești.
„Urmare a comunicării primite de la managerul infrastructurii feroviare, CNCF CFR SA, privind redeschiderea circulaţiei pe secţia Hm Costineşti – Mangalia pe întreaga distanţă, vă informăm că, în perioada 13 – 30 iunie 2026, trenurile de călători nu vor avea oprire în staţia Costineşti Tabără, conform solicitării CNCF CFR SA. Menţionăm că trenurile de călători vor opri în staţia Costineşti”, se arată într-un comunicat al companiei de transport feroviar de călători.
Totodată, pasagerii care dețin bilete pentru trenurile afectate pot solicita restituirea contravalorii acestora, în cazul în care nu le-au utilizat. Rambursarea se poate face fie pentru întreaga rută, fie pentru segmentul de călătorie neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată aflat în vigoare.



