CT BUS: clarificări despre programul transportului public în cazul angajaților citați la Tribunalul Constanța

În urma informațiilor apărute în presa locală referitoare la o posibilă afectare a programului de transport public în comun în dimineața zilei de 12 iunie, ca urmare a citării mai multor angajați ai societății într-un proces civil aflat pe rolul Tribunalului Constanța, conducerea CT BUS precizează următoarele:
- au fost înregistrate mai multe informări din partea unor conducători auto prin care aceștia au adus la cunoștința societății intenția de a absenta de la programul de lucru, motivând necesitatea participării, în calitate de pârâți, la termenul de judecată din dosarul nr. 6571/118/2025;
- situația au fost adusă la cunoștința delegatarului serviciului public de transport din municipiul Constanța.
Menționăm că CT BUS, prin conducerea executivă, și-a îndeplinit obligațiile privind asigurarea prestării serviciului de transport public, prin stabilirea și organizarea corespunzătoare a programului conducătorilor auto și a circulației autobuzelor.
Orice eventuale perturbări ale programului de transport sunt independente de activitatea și măsurile întreprinse de conducerea executivă a societății pentru asigurarea continuității serviciului de transport public.



