Actualitate

Pe ultima sută de metri! Atletismul constănțean revine pe pistă

Atletismul constănțean se pregătește să revină pe pistă. După ani în care sportivii de la malul mării au fost nevoiți să se antreneze în condiții improprii, singura pistă de atletism din municipiu, cea de la Palatul Copiilor, este aproape gata. S-a turnat asfaltul, urmează stratul de tartan și modernizarea tribunelor. Întreaga investiție este realizată la inițiativa a două ONG-uri, din fonduri private și sponsorizări și va fi predată, la final, în proprietatea Palatului Copiilor Constanța.

Pista de atletism de la Palatul Copiilor, un loc unde s-au format generații de sportivi, se află în ultimele faze ale unui amplu proces de modernizare. Urmează aplicarea stratului de tartan, iar odată încheiată această fază, baza sportivă va putea găzdui din nou activități și competiții dedicate copiilor și tinerilor.

Pista de atletism de la Palatul Copiilor este singura din municipiul Constanța la acest moment

Pentru comunitatea sportivă locală, investiția are o importanță aparte. Este vorba despre singura pistă de atletism din municipiul Constanța, o infrastructură așteptată de ani de zile de sportivi, antrenori și copii pasionați de atletism. Inițiatorii spun însă că proiectul nu a fost deloc unul ușor.

„În orașul Constanța nu mai există nicio pistă de atletism a acest moment. Sportivii de performanță nu mai au unde să se antreneze și merg în afara Constanței și toate celelalte persoane care doresc să practice acest sport sau mișcare nu au un astfel de loc. Nu a fost ușor să realizăm acest proiect, ne-am lovit de multe greutăți dar le-am depășit pe toate și sperăm ca în curând să finalizăm pista. La final, după ce închidem acest proiect, îl vom dona către Palatului Copiilor Constanța, sigur va exista și un regulament de funcționare, de utilizare a terenurilor, inclusiv a pistei de atletism”, transmite Cătălin Filișan, președintele Asociației Constanța Restart.

„Inițiativa nu a plecat de la pistă, ci de la toată povestea de la Palatul Copiilor iar asta este a doua etapă, pista. Noi anul trecut am renovat terenurile de sport din zona Primăverii, am refăcut și renovat cinci terenuri, alei, pomi, system de iluminat irigații și acum am trecut la pista de atletism și nu refacem doar ceea ce ține de sport, ci tot ecosistemul zonei”, precizează Ioan Picu, președintele Asociației Caravana Fericirii

Proiectul de modernizare depășește 300 de mii de euro

Și nu doar pista de atletism este cuprinsă în proiectul de modernizare care depășește 300 de mii de euro. În perioada următoare vor fi refăcute și tribunele, iar spectatorii vor beneficia de scaune noi, într-un spațiu complet reamenajat. Proiectul face parte dintr-un program mai amplu de revitalizare a bazei sportive și a spațiilor verzi din zonă. Programul este derulat de ONG-urile Asociația Caravana Fericirii și Constanța Restart. În perioada 2025–2026, aici au fost plantați aproximativ 200 de copaci, care sunt deja bine dezvoltați și contribuie la transformarea întregului complex.

Investiția este realizată exclusiv din fonduri private și sponsorizări.

La finalizare, proiectul va fi predat în proprietatea Palatului Copiilor Constanța.

„Este un proiect pe care l-am susținut încă de la început, deoarece copiii au nevoie de spații moderne și sigure pentru activități sportive, pentru activități educative. Aceste parteneriate demonstrează că atunci când comunitatea se implică, lucrurile frumoase se pot realiza. După finalizarea lucrurilor, terenul și pista vor rămâne în administrarea Palatului firește și vor fi utilizate pentru activități desfășurată de copii ai instituției noastre. Firește că acces la aceste terenuri vor avea copiii Constanței. Palatul Copilului Constanța are o procedură de acces transparentă care este publicată atât pe site-ul Palatului cât și pe pagina oficială de Facebook”, ne-a declarat prof. Eugen Albu, director Palatul Copiilor Constanța.

Modernizarea nu se oprește aici. În acest an ar urma să înceapă și lucrările de reabilitare a terenului de fotbal din incintă, parte a unui program mai amplu dedicat infrastructurii sportive pentru copii și tineri.

 

Related Articles

Back to top button
Popup reclamă