Bărbatul care a amenințat că se aruncă de pe podul din Murfatlar, salvat de polițiști și preluat de echipajul medical

Alertă la Murfatlar! Un apel la 112, în seara de 15 iunie 2026, a semnalat că o persoană amenință că se aruncă de pe podul de la Murfatlar, care traversează Canalul Dunăre–Marea Neagră.
La fața locului au intervenit echipaje de poliție, negociatori, pompieri ISU Dobrogea cu o autospecială de stingere, o autoscară, o barcă pneumatică, scafandri, o pernă pneumatică și un echipaj SMURD, pentru a preveni o posibilă tragedie.
Traficul rutier a fost restricționat pe o bandă pe durata intervenției.
Ca măsură de siguranță, salvatorii au amplasat o pernă pneumatică la baza podului, iar în zona apei a fost poziționată o barcă pneumatică cu scafandri, pentru acoperirea tuturor scenariilor de risc în timpul negocierilor.
De precizat că intervenția pompierilor a fost îngreunată de faptul că, în zona podului, nu se poate lansa direct o ambarcațiune la apă. Astfel, pompierii militari de la ISU Dobrogea au fost nevoiți să se deplaseze în portul din Murfatlar, de unde au lansat barca pneumatică pentru a putea participa la misiune.
Oficial de la IPJ Constanța :
„Astăzi, 15 iunie, în jurul orei 20.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe podul de la Murfatlar, o persoană ar avea tendințe suicidale.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 34 de ani.
La fața locului se află polițiști din cadrul Politiei orașului Murfatlar, precum și negociatori din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care încearcă să îl determine pe bărbat să renunțe la intențiile sale.
Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile. Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare.
Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere,” au precizat reprezentanții IPJ Constanța
În jurul orei 23:45, operațiunea de salvare de pe podul de la Murfatlar s-a încheiat cu succes. După negocierile purtate de echipele speciale, bărbatul de 34 de ani a fost preluat de polițiști și transportat la ambulanță



