ActualitateEducație/Cultura

„Găteala tivurilor”, documentată la Muzeul de Artă Populară Constanța. Practica tradițională ar putea ajunge pe Lista UNESCO

La Muzeul de Artă Populară din Constanța s-a desfășurat activitatea „Găteala tivurilor – cercetare, transmitere, valorificare”, realizată în parteneriat cu Asociația „Semne Cusute” din București. Evenimentul a avut ca scop documentarea unor piese tradiționale relevante pentru această practică veche, recent inclusă în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial din România și aflată în procedura de evaluare pentru includerea în Lista UNESCO, alături de Turcia și Albania.

Echipa Asociației „Semne Cusute” a fost prezentă la Constanța alături de specialiștii Muzeului de Artă Populară, pentru a cerceta în detaliu modele, tehnici și variante locale de realizare a dantelelor și ornamentelor aplicate pe tivurile pieselor de port tradițional.

Pentru specialiștii muzeului constănțean, implicarea în acest demers reprezintă o prioritate, în condițiile în care transmiterea și valorificarea patrimoniului sunt esențiale pentru susținerea și revitalizarea unei practici vechi, tot mai relevante în contextul actual, în care moda responsabilă capătă o importanță tot mai mare.

Dobrogea este considerată un punct important pe harta acestei tradiții, datorită diversității tehnicilor și variantelor folosite pentru realizarea diferitelor tipuri de dantele. Aceeași practică se regăsește, sub nume, modele, tehnici și culori diferite, în mai multe comunități. „Oya”, „bibil”, „colțișori” sau „bagadele” sunt în continuare purtate și admirate, însă au fost insuficient documentate pentru cei care vor să le învețe astăzi.

Colecțiile Muzeului de Artă Populară Constanța păstrează piese remarcabile, iar studierea lor directă este esențială pentru ca aceste modele locale să fie cunoscute, transmise mai departe și readuse în atenția comunităților.

Documentarea s-a făcut în cele mai mici detalii, „model cu model, nod cu nod”, astfel încât, în perioada următoare, modelele identificate la Constanța să poată fi transformate în planșe, tutoriale și ateliere, într-un format cât mai accesibil pentru comunitățile din zonă.

 

Related Articles

Back to top button