ActualitateEducație/Cultura

„Oameni și zei”, un nou spectacol în cadrul SEAS 2026

Programul SEAS 2026 se îmbogățește cu un nou spectacol invitat: „Oameni și zei”, producție a Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Tompa Miklós”. Biletele pentru reprezentație vor fi puse în vânzare astăzi, 6 iulie, începând cu ora 18:00, atât online, pe platformele Mystage.ro și Bilet.ro, cât și la Agenția de bilete a Teatrul de Stat Constanța, situată pe Bulevardul Tomis nr. 97.

Spectacolul va avea loc joi, 6 august, de la ora 20:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța.

„Oameni și zei” este scris de Andrei Măjeri, în traducerea Márii Albert. Regia și ilustrația muzicală sunt semnate de Andrei Măjeri, scenografia îi aparține lui Adrian Balcău, iar coregrafia este realizată de Andrea Gavriliu.

Din echipa de creație mai fac parte: Katalin Incze G. (consultant muzical), Adrian Piciorea (sound design), Andrei Cozlac (video design), Samu Trucza (lighting design), Márk Cristopher Demeter (asistent regizor și dramaturgie) și Kata Mihály (asistent scenograf).

„Oameni și zei” este descris ca un spectacol despre post-viață și despre tot ceea ce nu a mai apucat să fie trăit. Cu un amestec de umor și tragism, montarea propune o incursiune în interiorul „omului-mașinărie”, prins într-o fugă continuă și într-un univers al contradicțiilor.

Personajele sunt prezentate ca fragmente de existență recompuse într-o instalație scenică intensă, unde se intersectează memorie, ritualuri de trecere și limite transgresate. Spectacolul sugerează ideea unei realități suspendate, în care timpul pare oprit, iar destinele se reconstruiesc din bucăți.

Durata spectacolului este de 2 ore și 55 de minute, cu pauză, iar accesul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Related Articles

Back to top button