Prefectul județului Constanța a semnat ordinul de încetare a mandatului primarului din Mangalia, Cristian Radu

Prefectul județului Constanța, Teodor Picoiu, a semnat astăzi, 6 iulie, ordinul prin care se constată încetarea de drept a mandatului de primar al municipiului Mangalia, deținut de Cristian Radu.
Măsura vine ca urmare a referatului transmis de secretarul general al municipiului Mangalia în data de 01.07.2026, document în baza căruia a fost emis Ordinul Prefectului nr. 350/06.07.2026. Prin acest act administrativ s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar.
Decizia are la bază prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, respectiv art. 160 alin. (1) lit. g), coroborat cu alin. (2), (7), (8) și (9), care reglementează situațiile în care mandatul aleșilor locali încetează de drept.
Potrivit cadrului legal, prefectul constată prin ordin apariția uneia dintre situațiile prevăzute de lege, ceea ce conduce la încetarea mandatului înainte de termen.
În ceea ce privește pașii următori, prefectul a precizat că instituția va informa Ministerul Dezvoltării și Ministerul Afacerilor Interne pentru demararea procedurilor de organizare a unor alegeri parțiale.
„Termenul de organizare a alegerilor este de 90 de zile, însă acestea pot fi stabilite în funcție de decizia Guvernului, de situațiile existente la nivel național și de disponibilitatea fondurilor. Până atunci, atribuțiile vor fi preluate de viceprimarul de drept”, a declarat prefectul județului Constanța.



