AdministratieSocial/Economic

Încă un cățel și-a găsit familia! Campania „Adoptă un cățel!” continuă la Constanța

Un nou final fericit pentru unul dintre cățeii adăpostiți în cadrul Adăpostului Public de Animale Abandonate Constanța. Ieri, Lulu, un cățel în vârstă de doar 8 luni, a plecat acasă alături de noua sa familie, devenind cel de-al 179-lea câine adoptat în acest an.
Fiecare adopție înseamnă o nouă șansă la o viață mai bună și un loc eliberat pentru un alt animal aflat în nevoie. Le mulțumim tuturor celor care aleg să adopte și susțin campania „Adoptă un cățel!”. Împreună demonstrăm că responsabilitatea și grija față de animale pot schimba destine.
Campania continuă, iar în adăpostul situat pe strada Câmpul cu Flori nr. 11 se află în continuare numeroși câini care își așteaptă familia.
Adopția este gratuită, însă presupune asumarea responsabilității pentru întreaga viață a animalului.
Condițiile legale pentru adopție sunt:
  • dovada existenței unui spațiu adecvat pentru adăpostirea câinelui;
  • dovada resurselor materiale necesare întreținerii acestuia;
  • acordul vecinilor sau al asociației de proprietari, în cazul persoanelor care dețin deja mai mult de doi câini;
  • înregistrarea câinelui în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS).
Reamintim că abandonul animalelor constituie infracțiune și se sancționează conform prevederilor O.U.G. nr. 155/2001. De aceea, îi încurajăm pe toți cei care doresc să adopte să ia această decizie în mod responsabil.
Pentru informații suplimentare privind adopția:  0733.045.213
Program de vizitare:  
Luni, Marți, Miercuri și Vineri: 10:00 – 14:00
Joi: 09:30 – 17:30
Împreună putem oferi cât mai multor animale șansa la o viață în siguranță, alături de o familie iubitoare.

Related Articles

Back to top button