CSM Constanța, rezultate excelente la Turul Ciclist al Clujului și Trofeul Ardealului

Sportivii de la CSM Constanța au obținut rezultate remarcabile la Turul Ciclist al Clujului & Trofeul Ardealului, ediția cu numărul 34, competiție care a inclus și a doua etapă din Cupa României de Șosea pentru categoriile Elite, U23, U19, U17, Master și Amatori.
În proba de fond, Matei Cucu a încheiat pe locul 6, iar Dragoș Cioclin s-a clasat pe poziția a 8-a. Cei doi au avut însă o evoluție excelentă în etapa de criterium, unde Matei Cucu a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, fiind urmat de colegul său, Dragoș Cioclin, clasat pe locul secund.
Grație punctelor acumulate pe parcursul competiției, Matei Cucu a ocupat locul al III-lea în clasamentul general al Trofeului Ardealului, confirmând forma foarte bună a sportivilor pregătiți de antrenorul Filip Grigorescu.
Rezultate notabile au fost obținute și în întrecerile feminine. Brigitte Belu a cucerit locul al II-lea la categoria U19, iar Alessandra Belu a încheiat pe locul secund la categoria U17.
Performanțele obținute confirmă nivelul ridicat al secției de ciclism de la CSM Constanța și reprezintă un nou motiv de optimism înaintea următoarelor etape din sezonul competițional.



