Premieră în programul Blue Book: Absolvenții de învățământ profesional și tehnic pot aplica pentru stagii la Comisia Europeană

O premieră importantă pentru tinerii din România și din întreaga Uniune Europeană: absolvenții de învățământ profesional și tehnic vor avea, pentru prima dată, acces la programul de stagii Blue Book al Comisiei Europene. În sesiunea care va începe în luna martie 2027, până la 100 de locuri vor fi rezervate exclusiv acestei categorii de candidați.
Programul oferă oportunitatea desfășurării unor stagii de practică în domenii variate, printre care ospitalitate, gastronomie și turism, tehnologia informației și media digitală, inginerie și producție, afaceri, administrație și finanțe, precum și sănătate, asistență socială și educație.
Astfel, un absolvent cu specializare în domeniul HoReCa ar putea efectua un stagiu în cadrul serviciilor de catering ale Comisiei Europene, iar un tânăr pregătit în domeniul tehnic ar putea desfășura activități în cadrul Oficiului pentru Infrastructură și Logistică din Bruxelles (OIB), în sectoare precum întreținere, logistică sau operațiuni tehnice, în funcție de posturile disponibile.
Înscrierile pentru sesiunea din martie 2027 vor avea loc în perioada 22 iulie – 4 septembrie 2026. Stagiile au o durată de cinci luni, iar participanții beneficiază de o indemnizație lunară de aproximativ 1.500 de euro.
Programul Blue Book reprezintă principalul program de stagii al Comisiei Europene și unul dintre cele mai competitive din Europa. În fiecare an, acesta atrage aproximativ 36.000 de candidați, fiind disponibile aproape 2.000 de locuri în cadrul Comisiei Europene, al instituțiilor și agențiilor europene.
Extinderea accesului către absolvenții de învățământ profesional și tehnic transmite un semnal puternic privind recunoașterea valorii tuturor formelor de educație. Inițiativa reflectă nevoia pieței europene de specialiști bine pregătiți atât la nivel universitar, cât și în domeniile tehnice și profesionale, competențele practice fiind esențiale pentru dezvoltarea economiei.
Prin această decizie, Comisia Europeană promovează egalitatea de șanse între diferitele trasee educaționale și oferă absolvenților de învățământ profesional acces la unele dintre cele mai prestigioase oportunități de formare și dezvoltare profesională din cadrul instituțiilor europene.




