ActualitateEducație/Cultura

Expoziția „Carte veche | Carte nouă” aduce cultura orientală la Constanța

Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” găzduiește joi, 30 iulie 2026, de la ora 14:00, cea de-a V-a ediție a expoziției „Carte veche | Carte nouă”, organizată anul acesta sub tema „1001 de nopți – Cultură orientală”.

Evenimentul propune o incursiune într-un univers în care cartea devine o legătură între epoci, popoare și tradiții. Inspirată de farmecul poveștilor orientale, expoziția recreează atmosfera fascinantă a lumii descrise în legendarele „1001 de nopți” și invită publicul să descopere bogăția patrimoniului cultural oriental.

Vizitatorii vor putea admira volume rare, albume de artă, lucrări de iconografie, cărți de călătorie și diferite ediții ale Coranului. Prin exponatele prezentate, organizatorii își propun să evidențieze rolul cărții în păstrarea memoriei, transmiterea cunoașterii și apropierea dintre civilizații.

„Dobrogea este locul în care Orientul și Occidentul nu s-au întâlnit întâmplător, ci au învățat să conviețuiască și să se îmbogățească reciproc. Cultura orientală face parte din identitatea acestui ținut, iar poveștile sale au puterea de a ne purta dincolo de timp, către lumi în care imaginația, spiritualitatea și cunoașterea se întâlnesc”, a declarat dr. Laura Abibula Stroe, managerul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” și coordonatorul proiectului.

Potrivit acesteia, expoziția reprezintă și o invitație adresată publicului de a redescoperi cartea ca spațiu al visării și al dialogului dintre culturi, asemenea poveștilor din „1001 de nopți”, care continuă să inspire generații întregi.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.

Related Articles

Back to top button
Popup reclamă