ActualitateSocial/Economic

Jale la Palatul Copiilor. Fără apă în bazin

Natația constănțeană trece prin momente grele. Bazinul de înot de la Palatul Copiilor nu are apă de mai multe luni, iar situația nu se va remedia prea curând. Datoriile extrem de mari îi lasă pe sportivi fără posibilitatea de a se antrena, iar aceștia trebuie să găsească soluții pe cont propriu. Matei Silivestru, împreună cu antrenorul Octavian Tileagă, se vor muta din oraș, începând din toamnă, pentru a se putea antrena în vederea competițiilor naționale și internaționale.

Situație extrem de neplăcută la Palatul Copiilor din Constanța. Bazinul de înot nu mai este funcțional de câteva luni, iar sportivii nu au unde să se antreneze. Din cauza datoriilor extrem de mari și a facturilor neplătite, conducerea Palatului Copiilor nu poate asigura apă în bazin, astfel că acesta nu mai poate fi de folos pentru sportivii de la malul mării.

Profesorul Octavian Tileagă a încercat să găsească soluții pentru elevii săi, însă a ajuns la capătul puterilor, acesta negăsind un loc de antrenament.

Unul dintre cei mai în formă înotători ai Constanței, Matei silivestru, suferă foarte mult din cauza acestui aspect. Matei este multiplu medaliat la competițiile naționale și internaționale, însă lipsa antrenamentelor îi poate afecta cariera.

Totuși, Octavian Tileagă a găsit o soluție de ultim moment.

„Nu avem ce să facem. Până în toamnă ne vom odihni, iar din septembrie am găsit o soluție. Voi pleca împreună cu Matei Silivestru la Câmpina, acolo unde vom sta un an de zile cel puțin. Matei va concura tot pentru Constanța, dar acolo ne vom antrena. Ni s-a pus la dispoziție un bazin funcțional unde putem efectua ședințele de pregătire. Am încercat în Constanța peste tot. Răzvan Florea ne-a tot ajutat cu bazinul său, însă nu mai are nici el posibilitatea, pentru că acolo se antrenează sportivii lui. Nici cei de la scafandrii nu ne mai pot ajuta. Nu găsim culoare libere. Așa că vom pleca la Câmpina, să ne antrenăm acolo”, a declarat Octavian Tileagă.

Așadar, situația la Constanța este una critică în ceea ce privește natația. Chiar dacă orașul de la malul mării a dat până acum sportivi care au obținut medalii importante, aceștia se află în pericol din cauza lipsei antrenamentelor.

Reamintim că în primăvară, facturile au fost achitate și sportivii s-au putut antrena la Palatul Copiilor, însă apoi situația neplăcută a revenit.

Fără un bazin funcțional, Matei Silivestru este nevoit să părăsească orașul în vederea antrenamentelor pentru viitoarele competiții naționale și internaționale.

 

Related Articles

Back to top button