ActualitateSocial/Economic

Nave noi pentru intervenții pe mare. IGSU își consolidează capacitatea de salvare

Două noi ambarcațiuni au intrat în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Una dintre ele este specializată în stingerea incendiilor și intervenții complexe pe mare, iar cealaltă este destinată operațiunilor de căutare și salvare. Ceremonia de înmânare a pavilionului pentru cele două nave a avut loc în Portul Constanța. Investiția se ridică la aproximativ 45 de milioane de euro.

Ceremonia a început cu sfințirea pavilioanelor și înmânarea acestora comandanților celor două nave. Momentul marchează intrarea oficială în serviciul operativ al IGSU a noilor ambarcațiuni. Nava MAI 0101, de tip FI-FI – Fire Fighter, este destinată în principal intervențiilor pentru stingerea incendiilor pe mare. Poate acționa la bordul navelor sau pe platforme maritime și poate interveni inclusiv în cazul incendiilor provocate de produse petroliere deversate accidental în apă.

Nava este dotată cu sisteme moderne de navigație, observare și intervenție, toate integrate, astfel încât echipajul să poată reacționa rapid în situații de urgență.

La bord există și echipamente medicale de urgență, iar nava poate susține inclusiv misiuni medicale SMURD. Victimele pot primi îngrijiri medicale chiar în timpul operațiunilor de salvare pe mare.

Nava MAI 0101 poate prelua până la 50 de persoane aflate în pericol și poate rămâne în misiune până la trei zile fără aprovizionare și realimentare. Tot în cadrul ceremoniei a primit pavilionul și șalupa multirol destinată ISU „Delta” Tulcea. Din cauza vremii, aceasta nu a putut ajunge la Constanța, iar pavilionul a fost înmânat reprezentanților ISU Tulcea. Nava FI-FI intră în dotarea ISU Constanța și poate interveni la incendii, misiuni de salvare, urgențe medicale și poluări maritime. Prima ieșire importantă va fi de Ziua Marinei, când nava va participa la exercițiul din largul Mării Negre. Cele două nave au fost construite de Grupul Damen, la Galați, cu fonduri europene. Valoarea proiectului: aproximativ 45 de milioane de euro.

Related Articles

Back to top button
Popup reclamă