De la pepinieră, în viitorul parc: cum sunt pregătiți arborii pentru IULIUS Constanța
Încă un sezon parcurs cu succes de cei peste 1.100 de arbori maturi din prima pepinieră dendrologică privată din Dobrogea, realizată pentru viitorul parc al proiectului IULIUS.
În pepinieră sunt numeroase specii, de la castani, platani și magnolii, până la cireși și salcâmi japonezi, cedri, carpeni, duzi, arborele lalea sau chiparosul de baltă. Arborii sunt monitorizați constant de specialiștii companiei, în procesul de aclimatizare la condițiile specifice Dobrogei: temperaturi ridicate, secetă, vânt și influența Mării Negre.
Pentru a putea fi transplantați, aceștia sunt crescuți în sisteme speciale, de tip air-pot, care susțin dezvoltarea rădăcinilor și vor facilita mutarea lor în perimetrul noului proiect. Apa este distribuită printr-un sistem automatizat de irigații, iar arborii sunt întreținuți prin fertilizări, tratamente fitosanitare și lucrări periodice.
Specialiștii IULIUS spun că trecerea de la un sezon la altul s-a derulat în mod firesc în procesul de adaptare și dezvoltare a arborilor și că obiectivul este ca, la momentul transplantării, spațiile verzi din proiectul IULIUS să beneficieze de arbori maturi, deja adaptați condițiilor locale.
Proiectul IULIUS Constanța este propus pe o suprafață de 38 de hectare din fosta platformă de nord a Oil Terminal și va reuni un parc și o grădină botanică, spații culturale și educaționale, zone pentru sport, recreere și servicii.
Pregătirea arborilor în pepinieră continuă un model aplicat deja de ani de zile de IULIUS în celelalte proiecte ale sale. La Palas Iași, grădina are 50.000 de metri pătrați, aproximativ 1.000 de arbori și 50.000 de arbuști. La Iulius Town Timișoara există 55.000 de metri pătrați de spațiu verde și peste 1.400 de arbori de talie mare, iar pentru RIVUS Cluj-Napoca sunt aclimatizați aproximativ 700 de arbori maturi pentru viitorul parc de peste 5 hectare.
Astfel, la Constanța, viitoarea grădină IULIUS nu va porni de la zero, ci va avea încă de la început arbori capabili să ofere umbră și să creeze senzația unui spațiu verde, bine dezvoltat.



