IPJ Constanța, verificări după intervenția polițiștilor într-un caz de violență în familie în Vama Veche

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța anunță verificări după o postare apărută pe o rețea de socializare privind modul de intervenție al polițiștilor într-un caz de violență în familie, în stațiunea Vama Veche. Compartimentul Relații Publice de la IPJ Constanța este abilitat să comunice următoarele:
„La data de 22 august a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie este agresată de partenerul său.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constat faptul că pe fondul unui conflict verbal spontan și a consumului de alcool, un bărbat ar fi agresat o femeie, de 35 de ani, în cortul pe care îl foloseau în comun.
Întreaga intervenție, cât și declarațiile persoanelor implicate au fost înregistrate cu Body Worn Camera din dotarea polițiștilor.
Conform prevederilor legale, a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultatul fiind negativ. Victimei i-au fost aduse la cunoștință toate drepturile legale, inclusiv posibilitatea emiterii unui ordin de protecție.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun.
Cu privire la modul de intervenție al polițiștilor, conducerea inspectoratului a dispus efectuarea de verificări.
Inspectoratul de Poliție Județean Constanța reafirmă ferm angajamentul de toleranță zero față de actele de violență și reasigură comunitatea că orice abatere de la etica și procedurile profesionale ale personalului propriu va fi sancționată cu strictețe, conform prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului,” transmit reprezentanții IPJ Constanța.



