Sport/Life

Sport și voie bună în Parcul Tăbăcărie. CSM Constanța îi invită pe constănțeni la mișcare

Astăzi, 1 septembrie, Parcul Tăbăcărie devine locul de întâlnire pentru iubitorii de sport. CSM Constanța îi invită pe copii, părinți și prieteni la o seară plină de energie, activități sportive și voie bună.

Evenimentul are loc între orele 18:00 și 20:00, iar participarea este gratuită.

Cei prezenți vor avea ocazia să descopere mai multe discipline sportive și să participe la activități pregătite de sportivii și antrenorii CSM Constanța.

Organizatorii transmit că nu este nevoie de experiență, ci doar de chef de mișcare și energie.

Acțiunea face parte din campania „Hai să ne cunoaștem prin sport”, prin care CSM Constanța își propune să aducă sportul mai aproape de comunitatea locală.

„Vino să facem sport împreună!”, transmit reprezentanții CSM Constanța.

Related Articles

Back to top button