Actualitate

O nouă campanie de sterilizare gratuită la Corbu. Mai sunt disponibile 40 de locuri

Locuitorii din comuna Corbu și satele aparținătoare sunt invitați să participe la o nouă campanie de sterilizare gratuită a animalelor de companie. Potrivit Primăriei Corbu, campania se va desfășura în perioada 11, 12 și 13 septembrie, în contextul numărului mare de solicitări venite din partea comunității.

Persoanele înscrise pe lista inițială au fost deja contactate, iar programările pentru intervenții au fost stabilite.

În acest moment, mai sunt disponibile 40 de locuri pentru căței, cu prioritate pentru femele.

Campania se adresează locuitorilor din:

  • Comuna Corbu
  • Satul Vadu
  • Satul Luminița

Cei interesați să beneficieze de sterilizare gratuită sau să afle informații suplimentare sunt rugați să contacteze organizatorii la numărul de telefon 0728 725 320.

Sterilizarea, un pas important pentru protecția animalelor

Sterilizarea reprezintă o măsură responsabilă prin care poate fi prevenită înmulțirea necontrolată a animalelor și, implicit, redus numărul cazurilor de abandon.

Totodată, sterilizarea poate contribui la îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții animalelor, fiind una dintre măsurile importante pentru gestionarea responsabilă a populației canine.

Primăria Corbu le mulțumește tuturor celor care se implică în această inițiativă și sprijină demersurile dedicate atât comunității, cât și protecției animalelor.

Related Articles

Back to top button