Românii au cea mai scurtă navetă din Europa ca distanță, dar pierd mult timp pe drum
Angajații din România parcurg, în medie, doar 17 kilometri pe zi pentru deplasarea dus-întors între casă și locul de muncă, cea mai mică distanță înregistrată în studiul realizat în 16 țări europene. Cu toate acestea, naveta durează, în medie, 53 de minute, România ocupând locul al șaselea în clasamentul european după timpul petrecut pe drum.
Datele provin din studiul „HR & Payroll Pulse”, realizat de SD Worx în perioada 27 ianuarie – 20 februarie 2026, pe un eșantion de 5.936 de decidenți din domeniul resurselor umane și 16.500 de angajați din 16 țări europene.
17 kilometri, dar aproape o oră pe drum
Potrivit cercetării, angajații români petrec, în medie, 53 de minute pe zi pentru naveta dus-întors, deși distanța parcursă este de numai 17 kilometri. Prin comparație, media europeană a distanței este de 45 de kilometri.
Mai mult, timpul efectiv al navetei depășește timpul maxim pe care românii spun că sunt dispuși să îl petreacă zilnic pe drum. Aceștia consideră că 51 de minute reprezintă limita acceptabilă, în timp ce media europeană este de 62 de minute.
Diferența dintre distanța redusă și timpul relativ mare petrecut pe drum indică, potrivit realizatorilor studiului, o problemă legată mai degrabă de mobilitate și eficiența deplasării decât de distanța dintre locuință și locul de muncă.
Aproape două treimi fac naveta între 10 și 29 de kilometri
În România, 63% dintre respondenți declară că parcurg între 10 și 29 de kilometri pe zi, dus-întors. Procentul este de peste două ori mai mare decât media europeană, de 27%.
Cu toate acestea, mai puțin de jumătate dintre angajații români, respectiv 47%, reușesc să își încheie naveta în mai puțin de 45 de minute.
La cealaltă extremă, 16% dintre respondenții din România petrec cel puțin 90 de minute pe zi pe drum, față de 13% la nivel european. De asemenea, 11% dintre angajații români spun că petrec cel puțin două ore zilnic pentru deplasarea către și de la locul de muncă.
Belgia, cea mai lungă navetă ca distanță
La nivel european, cele mai lungi navete ca durată sunt raportate în Belgia, unde angajații parcurg, în medie, 64 de kilometri dus-întors și petrec 61 de minute pe drum.
Urmează Suedia, cu 53 de kilometri și 57 de minute, și Irlanda, cu 47 de kilometri și 56 de minute.
La polul opus, în ceea ce privește durata navetei, se află Slovenia, unde angajații parcurg în medie 42 de kilometri în 32 de minute, Italia, cu 42 de kilometri în 35 de minute, și Croația, cu 37 de kilometri în 41 de minute.
Astfel, România are cea mai mică distanță medie de navetă din cele 16 țări analizate – 17 kilometri, în timp ce Belgia are cea mai mare – 64 de kilometri.
Românii spun că au suficiente opțiuni de transport
În ciuda timpului petrecut pe drum, România se află pe locul al doilea în clasamentul privind disponibilitatea opțiunilor de navetă.
61% dintre angajații români consideră că au suficiente variante pentru a ajunge la locul de muncă, peste media europeană de 53%. Un procent mai mare este înregistrat doar în Olanda, unde 70% dintre respondenți sunt de aceeași părere.
În ceea ce privește transportul public, 52% dintre angajații din România îl consideră convenabil, fiabil și ușor accesibil. Procentul este semCercetarea „HR & Payroll Pulse” a fost realizată în 16 țări: Belgia, Germania, Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Croația, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Spania, Regatul Unitnificativ peste media europeană, de 36%.
Studiul a analizat 16 țări europene
Cercetarea „HR & Payroll Pulse” a fost realizată în 16 țări: Belgia, Germania, Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Croația, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Spania, Regatul Unit și Suedia.
Studiul a urmărit atât perspectiva angajaților, cât și pe cea a decidenților din domeniul resurselor umane, analizând mai multe aspecte ale pieței muncii.
SD Worx este o companie specializată în soluții de resurse umane, salarizare și administrarea timpului de lucru. Compania oferă servicii pentru peste 100.000 de organizații și procesează lunar salariile a peste șase milioane de angajați. În 2025, SD Worx a raportat venituri de 1,3 miliarde de euro.
Sursa: antena3.ro



