ActualitateSport/Life

Rezultate notabile pentru juniorii CSM Constanța la „Cupa Zoom Beach”

Concursul amical de șah, desfășurat sâmbătă, a reunit la start 60 de participanți de toate vârstele, într-o competiție destinată jucătorilor cu ELO ≤ 1600.

Darius-Ioan Nae, junior al CSM Constanța, a avut o evoluție foarte bună și a câștigat concursul, cu 6 victorii și o singură înfrângere. Un alt junior al clubului, Mihnea-Andrei Otvos, a încheiat competiția pe locul 3 în clasamentul general, cu 5,5 puncte, la egalitate cu ocupantul locului al doilea.

La feminin, Alara Ramazan a ocupat locul 3, cu 2,5 puncte. Pentru juniorii CSM Constanța, concursul a fost un bun prilej de a-și testa nivelul de joc, de a acumula experiență competițională și de a se întâlni la tablă cu adversari de vârste și niveluri diferite.

Related Articles

Back to top button