Constanța, în centrul cercetării istorice. Peste 180 de experți, reuniți la Sesiunea Științifică Internațională „Pontica”

Constanța devine, zilele acestea, unul dintre cele mai importante puncte de întâlnire pentru cercetarea istorică, odată cu desfășurarea Sesiunii Științifice Internaționale „Pontica”, organizată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Ediția din acest an reunește un număr impresionant de istorici, cercetători și personalități din domeniu, din țară și din străinătate, care readuc în atenție bogăția și importanța aparte a spațiului vest-pontic pentru istoria acestei regiuni.
Peste 180 de istorici, cercetători și specialiști din țară și din străinătate s-au reunit, zilele acestea, la Constanța, la cea de-a 59-a ediție a Sesiunii Științifice Internaționale „Pontica”. Manifestarea aduce în centrul dezbaterilor spațiul vest-pontic și danubian, prin zeci de comunicări științifice, cercetări, precum și două expoziții foto-documentare ce pun în valoare rezultatele a 25 de ani de cercetări arheologice desfășurate la așezarea medievală de la Oltina – „Capul Dealului”, dar și importanța restaurării și conservării patrimoniului cultural.
Evenimentul, organizat de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, pune totodată în valoare activitatea importantă desfășurată de instituție de-a lungul anului, printre realizări numărându-se și reabilitarea mai multor obiective turistice de referință, atât din municipiul Constanța, cât și din județ.
Printre următoarele obiective care vor intra în proces de reabilitare se numără și Muzeul de la Adamclisi, unde lucrările sunt programate să înceapă anul viitor.
Mai mult, pe lângă instituțiile partenere tradiționale ale sesiunii, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a stabilit, încă de anul trecut, o colaborare cu Muzeul Național de Artă Romană din Mérida, Spania.
”Suntem foarte bucuroși să participăm la acest congres, deoarece este un eveniment cu o tradiție îndelungată. Sunt directorul Muzeului Național de Artă Romană din Mérida. Astăzi orașul poartă numele de Mérida, însă în Antichitate era cunoscut drept Colonia Augusta Emerita. A fost o colonie romană fondată de Augustus. După cum știți, Traian s-a născut în Spania, iar noi avem o legătură cu această parte a Imperiului Roman”, a declarat Trinidad Nogales Basarrate, directorul Muzeului Național de Artă Romană din Mérida, Spania.
Evenimentul se desfășoară în perioada 24–26 septembrie și se va încheia sâmbătă cu o excursie de documentare la Muzeul Arheologic din Varna, Bulgaria.



