Din vie, la cramă. A început culesul strugurilor la Murfatlar
E forfotă mare în podgoria de la Murfatlar. A început culesul strugurilor, iar oamenii au intrat deja printre rândurile de viță-de-vie. De la primele ore ale dimineții, lădițele se umplu una după alta, iar recolta pleacă apoi spre cramă. Cum a fost anul pentru viticultori și ce se întâmplă cu strugurii după ce ies din vie, vedem în materialul următor.
Primele ore ale dimineții îi găsesc deja pe oameni în vie la Stațiunea de Cercetare de la Murfatlar .Cu foarfecele în mână, trec rând cu rând printre butucii încărcați de struguri. Pentru unii, culesul este o tradiție pe care o păstrează de câțiva ani, în timp ce alții au venit pentru prima dată să muncească în vie.
Printre rândurile de viță-de-vie, munca se desfășoară în ritm susținut. Fiecare culegător își găsește propriul pas, iar printre cei veniți la cules i-am întâlnit și pe doi oameni trecuți de 60 de ani, care revin aici an de an, fără să lipsească de la vremea recoltei.
Gălețile pline ajung rând pe rând la remorcă, iar strugurii sunt pregătiți pentru drumul spre cramă.
În total, aproximativ 70 de oameni participă în aceste zile la recoltare. 30 sunt din județul Constanța, iar 40 au venit tocmai din Iași.
Primele estimări din vie arată o recoltă bună în acest an.
Din vie, strugurii ajung apoi la cramă. Sunt cântăriți și descărcați, iar de aici începe procesul prin care mustul va deveni, în timp, vin.
Strugurii trec prin primele etape de prelucrare, iar apoi mustul ajunge în bazine, unde începe fermentarea.
După fermentare, vinul trece prin etapele de limpezire și condiționare. Albele și rozeurile pot ajunge pe piață la începutul anului viitor, iar roșiile au nevoie de mai mult timp. Până atunci, culesul continuă la Stațiunea de la Murfatlar.



