De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, marcată pe 1 octombrie, Alianța Binelui Comun (ABC) a publicat Barometrul „Bătrânii singuri. Drama nevăzută a României”, o radiografie a uneia dintre marile vulnerabilități sociale ale următorilor ani.
România are deja aproape 3,9 milioane de persoane de peste 65 de ani. Aproximativ 1,35 milioane dintre aceștia locuiesc singuri, iar 3 din 5 vârstnici din mediul urban se confruntă cu singurătatea. Dincolo de drama individuală, cifrele conturează o problemă care riscă să devină una de masă: cine va avea grijă de o populație tot mai îmbătrânită, într-o țară în care familia este încă principalul sprijin, dar copiii sunt tot mai des la sute sau mii de kilometri distanță?
La 1 ianuarie 2026, 20,5% din populația rezidentă a României avea cel puțin 65 de ani. Practic, mai mult de 1 român din 5 este astăzi senior. Iar procesul abia începe: până în 2050, ponderea populației de peste 65 de ani ar putea ajunge la aproximativ 31%. În paralel, se schimbă și structura familiei: generațiile active sunt mai mici și mai mobile, migrația a dus milioane de români departe de părinți, iar în localitățile care se depopulează distanța până la medic, transport sau un serviciu de îngrijire poate deveni ea însăși o formă de izolare.
Barometrul ABC arată că aproximativ 1 din 3 seniori români locuiește singur. Estimările din 2025 indică aproximativ 1,35 milioane de persoane vârstnice aflate în această situație. Dar a locui singur și a te simți singur nu sunt același lucru, iar adevărata dimensiune a fenomenului devine vizibilă atunci când sunt analizate relațiile sociale.
În mediul urban, 3 din 5 seniori se confruntă cu singurătatea, iar pentru aproape 310.000 nivelul este estimat ca fiind foarte ridicat. Mai grav, unul din patru vorbește cu cel mult o persoană într-o lună, iar o treime spun că beneficiază aproape deloc de sprijin moral și practic.
Una dintre explicații se află chiar în istoria ultimelor decenii. Aproape 29% dintre seniorii urbani spun că nu își au copiii aproape, aceștia locuind în alt oraș sau în altă țară. Problema este amplificată de vulnerabilitatea economică. Aproape 30% dintre românii de peste 65 de ani se aflau, în 2024, în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar aproape unul din cinci era afectat de deprivare materială și socială severă. Pentru un vârstnic care trăiește singur, lipsa banilor poate însemna renunțarea la transport, la un aparat auditiv, la recuperare sau la câteva ore de ajutor în casă – exact acele lucruri care îi pot permite să rămână autonom și conectat.
Una dintre cele mai importante concluzii ale Barometrului contrazice ideea că persoanele vârstnice refuză, în general, sprijinul din exterior. 59% dintre seniorii urbani se declară deschiși la programe de sprijin. Așadar, problema nu este doar dacă vârstnicii cer ajutor, ci dacă România are servicii suficient de apropiate, accesibile și cunoscute pentru a răspunde înainte ca o situație dificilă să devină o criză. Iar aici apare una dintre cele mai mari vulnerabilități ale sistemului. România cheltuiește pentru îngrijirea de lungă durată doar 0,3% din PIB, față de 1,7% media OECD, și are aproximativ un lucrător formal de îngrijire la 100 de persoane de peste 65 de ani, comparativ cu cinci în media OECD.
