ActualitateSocial/Economic

58,89% fermieri eligibili au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă cu un ritm accelerat derularea Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Astfel, în ultima săptămână, APIA a autorizat la plată un număr de 395.533 de fermieri, ceea ce reprezintă un procent de 58,89% din totalul beneficiarilor eligibili, respectiv 671.693 fermieri.

Valoarea totală autorizată la plată până la această dată este de 240.370.280,36 euro, din care:

– 207.194.172,68 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

– 28.196.280,15 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

– 4.979.827,53 cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

În conformitate cu atribuțiile ce îi revin, APIA a efectuat plata întregii sume autorizate din FEGA, respectiv 207.194.172,68 euro.

Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 5,2788 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 5,0968 lei/euro.

Related Articles

Back to top button