Alina Gâju, în prim-plan la Biblioteca Județeană Constanța, în cadrul proiectului „Portret de Jurnalist”

Colega noastră, Alina Gâju, jurnalistă, realizator TV, reporter și moderator în cadrul trustului de presă Cuget Liber – Antena 3 Constanța, va fi invitata unei noi ediții a proiectului „Portret de Jurnalist”, găzduit de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Evenimentul este programat marți, 27 octombrie 2026, de la ora 16:30, și va oferi participanților ocazia de a descoperi aspecte mai puțin cunoscute ale meseriei de jurnalist, dar și importanța informării corecte într-o societate în care știrile false circulă tot mai pregnant.
Cu o bogată experiență în domeniul televiziunii, colega noastră Alina Gâju le va vorbi celor prezenți despre parcursul său profesional, provocările întâlnite de-a lungul carierei și responsabilitățile pe care le presupune activitatea în presă. Discuțiile vor aduce în atenție atât munca din spatele camerelor de filmat, cât și etapele necesare realizării unui material jurnalistic, de la identificarea unui subiect și documentare până la transmiterea informațiilor către public.
Întâlnirea se adresează în special tinerilor pasionați de comunicare și jurnalism, care vor putea afla direct de la un profesionist al mass-media ce înseamnă să lucrezi într-o redacție, cum sunt selectate subiectele de interes public și cât de importantă este respectarea principiilor deontologice.
Un loc important în cadrul dialogului îl va ocupa fenomenul dezinformării, tot mai prezent în spațiul public, în special pe platformele de socializare. Alina Gâju va aborda diferențele dintre informațiile provenite din surse credibile și conținutul fals sau manipulator, dar și necesitatea verificării datelor înainte ca acestea să fie făcute publice. Totodată, participanții vor putea discuta despre rolul jurnalistului în prezentarea obiectivă a realității și despre influența pe care presa o exercită asupra opiniei publice.
La această ediție a proiectului vor fi prezenți și tineri pasionați de literatură și creație, membri ai Cenaclului literar al Bibliotecii Județene Constanța. Activitatea cenaclului este coordonată de Nicoleta Popa, elevă a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, care va avea și rolul de moderator al întâlnirii, din partea tinerilor participanți.
Proiectul „Portret de Jurnalist” se desfășoară sub coordonarea bibliotecarului Mariana Crăciun și urmărește apropierea publicului, în special a tinerei generații, de lumea mass-media, prin întâlniri și dialoguri directe cu profesioniști din domeniu.
Evenimentul va avea loc marți, 27 octombrie 2026, începând cu ora 16:30, în sala de evenimente a Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, de pe strada Mircea cel Bătrân nr. 104A. Manifestarea este organizată de Biblioteca Județeană Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
Prin această inițiativă, organizatorii își propun să le ofere tinerilor o imagine cât mai apropiată de realitatea profesiei de jurnalist și să încurajeze dezvoltarea spiritului critic. Întâlnirea cu Alina Gâju va constitui un prilej de dialog despre adevăr, responsabilitate și nevoia de informații corecte, într-o perioadă în care capacitatea de a deosebi știrile reale de cele false a devenit esențială.



