Ce declară primarul localității Cumpăna, Mariana Gâju, despre nodul rutier Cumpăna A4
Vești bune pentru locuitorii comunei Cumpăna, județul Constanța! A fost avizat favorabil nodul rutier Cumpăna A4. Proiectul este extrem de important pentru dezvoltarea economică a localității, iar primarul Mariana Gaju a precizat că vor fi verificați cu atenție toți pașii pe care compania îi are de făcut pentru implementarea proiectului.
Vestea a fost dată de primarul comunei Mariana Gâju. După 11 ani de așteptări edilul a anunțat că a fost avizat favorabil proiectul tehnic de execuție pentru obiectivul nod rutier Cumpăna A4 (km 16+700) – DN39E, de către Consiliul Tehnico-Economic de Avizare al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Proiectul este extrem de important pentru dezvoltarea economică a localității.
”Dezvoltarea economică depinde de această cale de acces în localitate. Este proiectul așa cum spuneam de 11 ani pe care tot timpul îl cerșim. Pur și simplu am ajuns la nivelul ministerului Transporturilor, proiect care a fost încă o dată ridicat pe SICAP pentru a putea fi procedura de achiziție publică realizată pentru proiectare tehnică și execiție. De data aceasta, ceea ce știu concret din ministerul transporturilor respectiv de la CNAIR este că ieri. + a avut loc ședința de avizare a acestor proiecte pe care le execută ministerul transporturilor proiectul comunei Cumpăna fiind avizat pentru a putea urma de acum încolo pașii pentru achiziția publică ridicarea pe SICAP pentru contractarea execuției nodului de descărcare de pe Autostrada A4 pe teritoriul comunei. + nu voi face un pas înapoi până când această investiție nu va începe pe teritoriul comunei Cumpăna”, a declarat Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna.
CNAIR intenționează să amenajeze nodul rutier Cumpănă cu patru bretele care să asigure legătura dintre comuna Cumpănă și autostrada A4. Vorbim de două zone: Cumpăna – situată pe partea dreaptă a autostrăzii A4 (relațiile București – Cumpănă și Cumpăna-Mangalia și Agigea) și G2 DN39E – situată pe partea stângă a autostrăzii A4 (relațiile Cumpănă – București și Mangalia și Agigea – Cumpăna). Varianta de amenajare propune folosirea pasajului existent pe DN 39E, care traversează A4 și canalizarea traficului pe cele patru relații prin amenajarea a unei girații G2 și a doua benzi unidirecționale, astfel: de la intersecția a două drumuri locale (str. Tractorului și str. Soarelui) care fac legătura cu DN 39E și cu viitoarea variantă de ocolire a localității Cumpăna, intersecție giratorie amenajată pe DN 39E, la aproximativ 770m de la pasajul existent.



