S-a dat startul simulărilor județene la examenul de Bacalaureat

S-a dat startul simulărilor la examenul de bacalaureat. Mii de elevi constănțeni de clasa a XII-a și a XIII-a susțin pe parcursul săptămânii acesteia probele de simulare din cadrul examenului maturității. La nivelul județului au fost stabilite mai multe centre de simulare din care și numeroase unități de învățământ liceal sunt în municipiul Constanța.
Probele au început la ora 9, accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8.30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise a fost de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de simulare au avut în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.
Calendarul probelor de simulare pentru această săptămână este următorul: miercuri, 10 aprilie 2024, cu proba scrisă la Limba şi literatura română, urmată joi, 11 aprilie, de proba scrisă, cea obligatorie a profilului care poate fi la matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie, și vineri, 12 aprilie, de proba scrisă, cea la alegere a profilului şi specializării.
Simularea se desfășoară în baza prevederilor legislative care reglementează derularea examenului de bacalaureat național, iar evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educației.
Rezultatele obținute de elevi la simulările naționale vor fi comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog.
De asemenea tot în această săptămână s-a desfășurat și simularea județeană a Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a care a debutat luni, 8 aprilie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română (probă scrisă), iar marți, 9 aprilie, a avut loc cea de-a doua probă scrisă, la Matematică.



