Magia Crăciunului a cuprins comuna Cumpăna printr-un regal de colinde!
În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie, Casa de Cultură din comuna Cumpăna a devenit locul în care emoția, tradiția și bucuria sărbătorilor au fost împărtășite de întreaga comunitate.
Evenimentul extraordinar organizat de Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna a adus pe scenă Corala Bărbătească „Armonia”, care, sub bagheta dirijorului arhid. lect. univ. dr. Ion Iulian Dumitru, a oferit un regal de colinde memorabil.
Spectacolul intitulat „Colindă-ne Doamne” a reușit să transmită căldura și frumusețea adevărată a Crăciunului, aducând în sufletele tuturor vestea Nașterii Domnului prin interpretări vocale de excepție. Publicul prezent a fost cucerit de armonia glasurilor și de atmosfera unică creată de acest eveniment de suflet.
Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a mulțumit tuturor celor prezenți pentru implicare și au subliniat importanța păstrării tradițiilor și a valorilor spirituale în viața comunității. La eveniment a asistat și IPS Teodosie, care i-a binecuvântat pe toți cei prezenți și le-a urat o sărbătoare înălțătoare.
După concert, sportivele secției de gimnastică ritmică a C.S. „Victoria” Cumpăna, antrenate de Elena Vlad și Luiza Cerbula, au fost premiate pentru performanțele de excepție obținute în ultimele competiții. Premierea a fost oficiată de Elena Frîncu, Președinte Onorific al Clubului, alături de domnul director Ion Răuță și doamna primar. Evenimentul a fost un succes deplin, aducând împreună familii, prieteni și întreaga comunitate pentru a celebra Crăciunul cu iubire, speranță și bucurie.
„Acest concert ne-a reamintit cât de frumoasă și profundă este moștenirea noastră culturală. Vă mulțumim că ați fost alături de noi în această seară specială și vă dorim sărbători fericite alături de cei dragi!”, a transmis primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.



