29 IULIE – ZIUA IMNULUI NAȚIONAL AL ROMÂNIEI
Imnul României, simbol al identității noastre naționale, a fost sărbătorit la Constanța, marți, 29 iulie, în cadrul ceremoniei militare și religioase organizată de Comandamentul Garnizoanei Constanța, în Piața Ovidiu.
La activitate au fost prezenți comandantul Flotei și al garnizoanei Constanța, contraamiral Cornel-Eugen Cojocaru, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai asociațiilor socio-profesionale, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere, militari din garnizoana Constanţa.
Simbol al unității Revoluției Române de la 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi, din Râmnicu Vâlcea, la data de 29 iulie 1848.
Imediat după Revoluția din decembrie 1989, „Deșteaptă-te, române!” a fost ales Imn Național al României, fiind consfințit prin Constituția din anul 1991.



