AdministratiePolitica
Consiliul Județean Constanța a finalizat semnarea licențelor pentru toate rutele de transport județean

Consiliul Județean Constanța a finalizat semnarea licențelor de traseu aferente Programului de Transport de Persoane din județ.
Conform reprezentanților Consiliului Județean Constanța, acesta reprezintă un demers care asigură acoperirea tuturor rutelor de transport public județean.
Prin acest program, administrația județeană garantează continuitatea serviciilor de transport, creșterea accesibilității și o mai bună conectare între localitățile județului Constanța.
„Prin semnarea acestor licențe, ne asigurăm că toate rutele de transport județean sunt acoperite. Este o măsură necesară pentru stabilitate, predictibilitate și pentru respectarea nevoilor reale ale cetățenilor din întreg județul Constanța”, a declarat Răzvan Filipescu, vicepreședinte CJ Constanța.



