Educație/Cultura

Minte de campion! Nicole Cristea cucerește lumea prin calcul mental

În timp ce alți copii fug de matematică sau abia se descurcă în lumea cifrelor, o fetiță de 9 ani din Mangalia uimește lumea la concursurile de aritmetică mentală. Face operațiuni matematice la fel de rapid ca și un calculator și își antrenează mintea în fiecare zi. A adunat zeci de premii și trofee din concursuri, iar cea mai recentă distincție este titlul „Champion” la Olimpiada din Dubai. Nicole este mereu în competiție cu ea însăși, iar acum lucrează la rapiditatea calculelor mentale.

Nicole, elevă în clasa a III-a la Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia, a făcut o pasiune deosebită pentru aritmetica mentală de când avea cinci ani, moment în care mama ei a decis să o aducă în Constanța la centru de pregătire, unde fetița a început să strălucească printre cifre și operațiuni matematice. Aritmetica mentală este o metodă de calcul japoneză ce duce la performanțe uluitoare. Începătorii folosesc abacul, iar după câteva luni pot face rapid calcule complexe, fără creion, hârtie ori calculator.

”Mama mea a văzut niște copii la televizor și am vrut să încerc și eu să văd cum este și când am ajuns aici am descoperit că îmi place matematica. Îmi imaginez sorobanul în minte și mișc biluțele și așa reușesc să calculez rapid. Sorobanul este o numărătoare pe care calculezi”, ne povestește Nicole.

Zilnic Nicole învață și își antrenează mintea, atât acasă, cât și la centru de pregătire, iar rezultatele nu au întârziat să apară. La Olimpiada Internațională de Aritmetică Mentală WAMAS, desfășurată în noiembrie, în Dubai, o competiție la care au luat parte 300 de copii din 15 țări, Nicole a uimit din nou cu istețimea și rapiditatea cu care a rezolvat calculele, obținând astfel premiul „Champion”, o distincție specială, cotată peste locul I, fiind acordată copilului cu cel mai mare punctaj din categoria sa de vârstă și nivel de pregătire. Rezultatul este cu atât mai impresionant cu cât, în doar doi ani, Nicole a acumulat patru titluri de „Champion”, atât la competiții internaționale, cât și la olimpiadele naționale de aritmetică mentală.

”Am început să adun cu unități, și acum cu mii și cu sute. Sunt foarte complexe aceste exerciții pentru vârsta mea, 9 ani, dar mă descurc”, declară Nicole.

”Ca orice copil aflat la început de drum al învățăturii era firesc să începem cu începutul. Am învățat calculele simple, am ridicat biluțele simple, le-am scăzut, încă de la primele sesiuni s-a remarcat. E foarte important, dacă copilului îi place, lucrurile vor curge de la sine și mă bucur să spun că la noi la centru avem întotdeauna părinți care merg mai departe și nu renunță împreună cu copiii atunci când este greu”, ne-a transmis Elena Toma, coordonator centru aritmetică mentală.

Familia și profesorii speră ca succesul ei să inspire și alți copii să se îndrepte spre Soroban, căci metoda îi ajută pe tineri să-și îmbunătățească concentrarea, atenția și gândirea analitică și creativă necesară în toate domeniile vieții.

”Este o realitate că la momentul acesta copiii vin cu un deficit de atenție foarte mare din cauza mediului în care trăiesc și ce face sorobanul, face liniște. În momentul în care copiii intră în sală și încep să lucreze înafară de creion, gumă și soroban și caietul de lucru nu avem nimic altceva. Rezultatele se văd, dar e nevoie și de muncă, munca începe la centru și se termină acasă”, povestește Elena Toma, coordonator centru aritmetică mentală

Cu susținere și multă muncă, performanța devine posibilă chiar de la vârste fragede, iar Nicole dovedește că excelența nu are limite.

Related Articles

Back to top button