ActualitateAdministratiePolitica

Administrațiile locale, sufocate! Primarii constănțeni, față în față cu Bolojan

Nemulțumirea fierbe în administrația locală. Primarii din comunele constănțene spun că măsurile de austeritate și deciziile neclare de la centru le împing bugetele la limită și blochează proiectele din teritoriu. Revolta edililor ia amploare, iar mai mulți primari din județul Constanța merg la București pentru a discuta direct cu premierul Ilie Bolojan. Aceștia cer sprijin financiar urgent și soluții concrete pentru funcționarea administrațiilor locale. În paralel, tensiunile cresc și în rândul angajaților din administrația publică, care au anunțat o grevă de avertisment, nemulțumiți de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare aflate în pregătire.

Ruptura dintre administrația centrală și cea locală devine tot mai adâncă sub presiunea măsurilor impuse de Guvern. Creșterea taxelor și impozitelor pentru 2026, dar mai ales tăierea cu 10% a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar și lipsa fondurilor, amenință să paralizeze administrațiile locale din județul Constanța. Primăriile reclamă paradoxul unor reforme administrative care promit dezvoltare, dar care destabilizează comunitățile la nivel educațional și economic, iar capacitatea liderilor locali de a răspunde nevoilor cetățenilor devine tot mai fragilă.

Cei 36 de primari din județul Constanța care vor fi prezenți la Adunarea Generală ACOR:

– ANGHEL Nicolae – primar Comuna Castelu;

– ARMĂŞESCU Costel – primar Comuna Pantelimon;

– BELU Ancuța-Daniela – primar Comuna Mihail Kogălniceanu;

– BERBEC Eugen-Marius – primar comuna Vulturu;

– BOBE-DEMIREL Paraschiva – primar comuna Peștera;

– CEALERA Ștefania – primar Comuna Oltina;

– CIOBANU Niculina – primar Comuna Fântânele;

– CÎRJALIU Cristian-Maricel – primar Comuna Agigea;

– DRAGOMIR Niculae – primar Comuna Ostrov;

– GOBEAJĂ Laurențiu-Adrian – primar Comuna Amzacea;

– GROSU Gheorghe – primar Comuna Tortoman;

– GÂJU Mariana – primar Comuna Cumpăna;

– IACOBICI Gabriela – primar Comuna Grădina;

– MANTA Gheorghe – primar Comuna Chirnogeni;

– MOLDOVAN Paul-Mihăiță – primar Comuna Albeşti;

– NEAGUE Magdalena, primar Comuna Bărăganu;

– NEGRU Mădălina – primar Comuna Târguşor;

– SOARE Mihai – primar Comuna Siliștea;

– TUDORACHE lulian – primar Comuna Crucea;

– TUFĂ Anica – primar Comuna Gârliciu;

– ȘANDRU Luminița – primar Comuna Dumbrăveni.

– Dumitru CHELARU – primar Comuna Cerchezu;

– Dumitru JEANU – primar Comuna Costinești;

– Emilian Daniel MANTEA – primar Comuna Lumina;

– Ionuț FLOCA – primar Comuna Adamclisi;

– Mugurel MITRANA – primar Comuna 23 august;

– Vasile LUMÎNARE – primar Comuna Corbu;

– Erdal OSMAN – primar Comuna Comana;

– Mihai IONESCU – primar Comuna Istria;

– Mihai FEODOROF – primar Comuna Limanu;

– Aurelia BĂLĂNESCU – viceprimar Comuna Topraisar;

– Vasile DELICOTI – primar Comuna Poarta Albă;

– Viorel BĂLAN – primar Comuna Nicolae Bălcescu;

– Eleonor BLAGAN – primar Comuna Băneasa;

– Marian MAKKAI – primar Comuna Pecineaga;

– Ștefan TUCĂ – primar Comuna Săcele.

La Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România, organizată la București, vor participa primari din peste 30 de comune din județul Constanța, alături de peste 500 de edili din întreaga țară. Primarii se întâlnesc direct cu premierul Ilie Bolojan și cu miniștrii din cabinetul acestuia pentru a cere soluții reale, nu măsuri de austeritate care riscă să destabilizeze serios administrațiile locale.

Ceilalți primari spun că problema nu o reprezintă neapărat măsurile impuse de Guvernul Bolojan, cât mai degrabă lipsa de autonomie a administrațiilor locale. Edilii acuză faptul că deciziile care afectează direct comunele sunt luate la nivel central, fără consultare reală, iar primăriile sunt obligate să le aplice. Primarii se simt forțați să urmeze ordinele venite de la Guvern, dar spun că nu sunt ascultați atunci când semnalează problemele reale cu care se confruntă comunitățile pe care le reprezintă.

Aceștia mai transmit că în comunele lor, majorările taxelor și impozitelor nu i-au afectat pe locuitori în mod semnificativ, iar reducerile de personal nu îi îngrijorează.

De cealaltă parte, sindicaliștii din cadrul grupului Columna-SCOR au anunțat o grevă de avertisment în Capitală, pe durata întâlnirii dintre primari și oficialii Guvernului. Aceștia cer revizuirea măsurii de reducere a cheltuielilor din sistemul bugetar și avertizează că, în lipsa unor corecții, reforma ar putea bloca funcționarea administrațiilor locale și capacitatea acestora de a servi cetățenii.

Reprezentanții sindicatului avertizează că, în lipsa unor modificări legislative, angajații din administrațiile locale vor declanșa o grevă generală.

Related Articles

Back to top button