PNL Constanța: Investiții în drumuri și școli pentru siguranță și dezvoltare

Săptămâna aceasta a fost marcată de un episod de vreme severă care a îngreunat pentru scurt timp activitatea și siguranța rutieră. Autoritățile județene au fost permanent pe teren pentru a se asigura că se intervine acolo unde condițiile meteo au impus.
,,Un nou episod de vreme severă iar colegii noștri de la Drumuri Județene Constanța sunt la datorie inca de aseară. Suntem cu toti mobilizati, suntem pe teren, se acționează zi și noapte și le mulțumim pentru munca depusă. In unele zone se circulă in condiții de iarnă, se acționeaźă permanent cu material antiderapant, se degajează zonele unde viscolul a mai creat suluri de zăpadă,” a comunicat Răzvan Filipescu, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța.
În cursul acestei săptămâni, primarul Vergil Chițac a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 57, din Municipiul Constanța”.
„Modernizăm nu doar ziduri, ci creăm un mediu în care cei mici să poată crește și să învețe în siguranță, folosind resurse energetice sustenabile și tehnologii de ultimă oră”, a transmis primarul Vergil Chițac.
Contractul de finanțare a fost încheiat între Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est (ADR SE), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est 2021–2027, și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanța, în calitate de beneficiar.
Valoarea totală a investiției este de 17.205.431,83 lei, iar lucrările se vor desfășura pe o perioadă de 25 de luni, termenul estimat pentru finalizare fiind 23 ianuarie 2028. Principalele intervenții prevăzute în contract sunt: Reabilitare structurală – consolidarea clădirii pentru asigurarea siguranței copiilor și a personalului didactic; Eficiență energetică – implementarea unor soluții moderne de izolare (vată minerală și polistiren), montarea de tâmplărie din lemn stratificat și instalarea unor sisteme de ventilare cu recuperare de căldură; Energie verde – instalarea a 415 mp de panouri fotovoltaice, pentru reducerea costurilor operaționale și a amprentei de carbon.
Finanțarea este oferită prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027, Prioritatea 5 – „O regiune educată”, în cadrul Obiectivului Specific RSO 4.2 – îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație, prin dezvoltarea infrastructurii educaționale la nivelul învățământului preșcolar.
Proiectul de hotărâre pentru „Îmbunătățirea mediului urban în zona Compozitori”, precum și cheltuielile aferente acestuia, în vederea finanțării prin Programul Regional 2021-2027, a fost aprobat. În paralel, Primăria Municipiului Constanța pregătește documentația necesară pentru achiziția contractului de execuție a lucrărilor. Proiectul „Îmbunătățirea mediului urban în zona Compozitori” va fi realizat pe un teren cu suprafața de 10.044 mp și are ca obiectiv revitalizarea spațiului industrial de pe strada Eliberării, nr. 46 și transformarea acestuia într-un parc destinat activităților recreative, cu zone de odihnă, relaxare, sport, picnic și spații de agrement.
Soluția arhitectural peisagistică presupune crearea unui sistem de alei care va asigura accesul la toate punctele de interes ale parcului și conectarea cu străzile vecine. Se vor amenaja două spații de joacă destinate copiilor de toate vârstele (inclusiv adolescenților), precum și zone de relaxare pentru vârstnici. Parcul va fi dotat cu mobilier urban, se va amenaja o fântână arteziană în cadrul unei piațete centrale și vor fi amplasate două cișmele de apă. Spațiul va beneficia de un sistem de iluminat modern, cu eficiență luminoasă și energetică ridicată, cu o durată lungă de viață, cu cheltuieli de întreținere și exploatare reduse. Proiectul prevede și introducerea unor elemente SMART, precum controlul iluminatului, bănci inteligente, marcaje și indicatoare, inclusiv adaptate pentru persoanele cu dizabilități.
Valoarea totală a proiectului este de 19.719.089,67 lei cu TVA. Contribuția proprie a municipalității este de 9.491.711,94 lei cu TVA, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile, la care se adaugă contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 204.547,55 lei cu TVA.
La nivelul județului, administrația publică locală din comuna Comana se concentrează pe soluționarea problemelor existente la nivel de infrastructură rutieră. Proiectul ,,Asfaltare străzi Comana, Tataru și Pelinu, etapa I” este realizat cu finanțare prin PNI, Anghel Saligny. Valoarea investiției este de 8.743.158,13 lei, iar termenul de finalizare este 31.08.2026.
,,Proiectul cuprinde DC 10 și DC 13 și trec prin toate satele componente ale UAT Comana, respectiv satele Pelinu, Tătaru și Comana. DC10, cu o lungime de aproximativ 4 kilometri, leagă localitatea Tătaru de Comana și traversează atât extravilanul, cât și intravilanul comunei. DC13, leagă DN38 de localitatea Pelinu, iar înainte era într-o impracticabil. Asfaltarea drumurilor va ușura traficul zilnic și va contribui la dezvoltarea economică a zonei”, a precizat primarul localității Comana, Erdal Osman.
Pentru restul drumurilor, respectiv 8 kilometri din care 2,5 kilometri în satul Tătaru și 5,5 kilometri în Comana, administrația locală a pregătit proiectul tehnic în vederea accesării unei noi axe de finanțare.
În paralel, executia lucrărilor pentru obiectivul de investitii: ,,Consolidare si reabilitare energetică scoala generala cu clasele I-VIII ,,Negip Hagi Fazal” sat Tataru, Comuna Comana – finantat prin PNRR în cadrul apelului de proiecte componenta 5 – Valul renovării – este realizat în proporție de 85%.
Proiectul, în valoare de 3.857.981,81 lei, vizează lucrări specifice pentru creșterea eficienței energetice a clădirii, respectiv: lucrări de consolidare și reabilitare termică a clădirii; lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire, lucrări de instalare, reabilitare, modernizare a sistemelor de climatizare, lucrări de reabilitare și modernizare a instalațiilor de iluminat. La final, copiii din localitate vor beneficia de condiții moderne de educație.
În ceea ce privește administrația locală din comuna Tortoman, preocuparea principală o reprezintă modernizarea infrastructurii locale.
Proiectul pentru „Rețea de canalizare și stație de epurare în localitatea Tortoman, județul Constanța”, demarat de primarul Gheorghe Grosu în luna noiembrie 2025, este realizat în proporție de 40%. Investiția presupune înființarea a 10,5 kilometri de rețea de canalizare și construirea unei stații de epurare moderne, menită să deservească întreaga comunitate. Finanțarea este asigurată prin PNI Anghel Saligny, iar valoarea totală a lucrărilor se ridică la 17.329.832,83 lei, din care aproximativ 400.000 de lei reprezintă cofinanțarea asigurată din bugetul local.
Proiectul este important pentru comunitate, având un impact pozitiv atât asupra mediului, cât și asupra condițiilor de trai ale locuitorilor. Accesul la servicii moderne de canalizare și epurare reprezintă un pas esențial spre normalitate și dezvoltare sustenabilă.
În același timp, lucrările de reabilitare a Căminului Cultural în cadrul proiectului ,,Eficienta Energetica Cămin Cultural Tortoman, Județul Constanta” cu finanțare PNRR Componenta C10 – Fondul local, sunt realizate în proporție de 99%. Valoarea totală a investiției este de 1.924.842,12 lei. Termenul de finalizare este luna mai 2026. Urmează dotarea spațiului cu mobilier și aparatura necesară organizării evenimentelor precum și amenajarea parcului din fața clădirii.
Tot aproape de finalizare este și proiectul de dezvoltare a infrastructurii de transport verde, prin realizarea unor piste pentru biciclete. Finanțat prin PNRR – Componenta C10, proiectul are o valoare de 702.820,14 lei iar finalizarea lucrărilor este preconizată pentru luna mai 2026.
Primarul Gheorghe Grosu face demersuri pentru racordarea localității la sistemul de gaze naturale. ,,Am făcut ultimele modificări în studiul de fezabilitate și sper să reușim să obținem finanțare pentru gaze. Putem să aducem conducta pe tronsonul Cuza -Vodă și includem și satul Dropia. Aceasta este marea mea ambiție”, a concluzionat primarul Gheorghe Grosu.



