ActualitateEducație/Cultura

Scandal uriaș la ISJ Constanța! Prejudiciu de 35 de milioane de lei

Un scandal financiar de amploare zguduie sistemul de învățământ din Constanța, după ce peste 7 milioane de euro ar fi dispărut din evidențele contabile ale Inspectoratului Școlar Județean. Situația este consemnată într-un raport întocmit de Ministerul Educației în urma unui control care a analizat activitatea instituției pe o perioadă de 13 ani, între 2012 și 2025. Documentul indică un prejudiciu ce depășește 35 de milioane de lei. În tot acest interval, trei șefi s-au succedat la conducerea instituției, însă niciunul nu ar fi semnalat nereguli în activitatea contabilă a inspectoratului.

Din cele peste o mie de instrumente de plată decontate prin Trezoreria Constanța, aproape 800 nu se regăsesc în evidențele contabile obligatorii. Mai mult decât atât, fondurile nu ar fi fost utilizate pentru plăți legale, iar lipsa documentelor justificative face imposibilă urmărirea traseului acestor sume.

Inspectorii susțin că trecerea acestor operațiuni direct la capitolul cheltuieli a distorsionat imaginea reală a situației financiare a instituției. În acest cadru, sunt invocate suspiciuni grave de delapidare în formă continuată și fals intelectual, cu consecințe majore. Având în vedere amploarea neregulilor, echipa de control a decis să sesizeze Direcția Națională Anticorupție pentru a stabili eventualele răspunderi penale și pentru recuperarea prejudiciului estimat la peste 35 de milioane de lei.

În perioada vizată de controalele ministerului, la conducerea Inspectoratului Școlar Județean s-au succedat trei șefi. Răducu Popescu este cel în timpul căruia ar fi fost retrasă nejustificat din Trezorerie suma de peste 9 milioane de lei. I-a urmat Gabriela Bucovala, în mandatul căreia se indică un prejudiciu de puțin peste 5 milioane de lei. Ultimul și, totodată, generalul cu cel mai lung mandat — șase ani — a fost Sorin Mihai. Acesta și-a dat demisia în urmă cu două săptămâni, însă există informații potrivit cărora ar fi fost sfătuit să facă acest pas, în contextul controlului aflat în plină desfășurare. În cazul său, prejudiciul estimat depășește 20 de milioane de lei.

Din păcate, acestea nu sunt singurele nereguli descoperite în urma controlului. Raportul semnalează și un comportament care ar fi încălcat normele de etică din partea fostului șef al inspectoratului, Sorin Mihai, precum și presupuse abuzuri comise împotriva a două cadre didactice, foste directoare ale unor unități de învățământ din municipiu.

Raportul, care se întinde pe sute de pagini, detaliază etapă cu etapă mecanismul prin care ar fi fost posibilă dispariția fondurilor — un sistem care, dacă va fi confirmat, ar putea constitui unul dintre cele mai grave cazuri de administrare defectuoasă a banilor publici din învățământul românesc. În acest dosar a fost sesizată Direcția Națională Anticorupție, iar anchetatorii urmează să stabilească circuitul sumelor, dimensiunea exactă a prejudiciului și persoanele care ar putea răspunde pentru eventuale fapte de delapidare, fals intelectual și abuz în serviciu.

 

Related Articles

Back to top button