CSM Constanța, victorie importantă pe terenul formației CSM Lugoj
CSM Constanța a câștigat cu 3-0 pe terenul lui CSM Lugoj și va continua lupta pentru locul 5 în Divizia A1 care asigură participarea în cupele europene.
Voleibalistele de pe litoral au reușit încă o victorie împotriva bănățencelor, după cea cu 3-2 de la Constanța. De data aceasta, în Sala “Ioan Kunst Ghermănescu” din Lugoj, în doar trei seturi: 25-20, 25-18, 25-22.
Asonja 18 puncte, James 12p, 37 de preluări (32% pozitive, 14% excelente), Rocha 11p, Cimpu 8p, Biberdzic 7p, Spînoche 3p, Manole libero 13 preluări (54%, 31%), Lupescu, Postea, Cristea, Toma, Mihalcea și Jeileanu au fost artizanele succesului care îi permite echipei antrenate de Florin Voinea și Radu Began să viseze la un sezon european.
Urmează duelul cu CSM București, în sistemul “3 din 5”, care va începe cu două meciuri pe terenul echipei din Capitală, în weekendul viitor.



