Vila Regală din Mamaia se prăbușește sub ochii autorităților

Un simbol al litoralului românesc se degradează sub privirile autorităților! Este vorba despre celebra Vilă Regală din Mamaia, monument istoric de importanță națională, al cărei acoperiș s-a prăbușit din nou în urmă cu doar câteva zile. Sistemul de supraveghere video a surprins momentul în care o porțiune din zona colțului de nord-vest al clădirii a cedat. Reprezentanții Direcției de Cultură au ajuns de urgență la fața locului, iar Ministerul Culturii a anunțat că a demarat o intervenție rapidă pentru punerea în siguranță a imobilului.
Situația este critică și se agravează de la o zi la alta! Lipsesc bucăți întregi din acoperiș, iar structura de rezistență cedează vizibil sub efectul degradării continue. Prăbușirea recentă din zona de nord-vest nu face decât să confirme starea extrem de gravă în care se află clădirea.
Anul trecut, Ministerul Culturii anunța cu mare fast obținerea unui împrumut destinat finanțării proiectului „Temelii Culturale”, dedicat patrimoniului cultural și istoric al României. Pe lista obiectivelor se afla și Vila Regală din Mamaia, ceea ce ar fi trebuit să însemne lucrări ample de reabilitare. Până la demararea acestora, monumentul ar fi trebuit, însă, pus în siguranță. Realitatea din teren contrazice promisiunile. Specialiștii avertizează că degradarea se accelerează de la o zi la alta, sub efectul vremii și al lipsei intervențiilor. Structura din lemn este compromisă, iar infiltrațiile de apă afectează grav interiorul, provocând distrugeri în lanț.
Imagini îngrijorătoare vin și din interiorul clădirii unde tavanul s-a prăbușit parțial. La exterior, o parte din structura de lemn a acoperișului a cedat. Problemele nu se opresc însă aici — plăcuțele care atestau statutul de monument istoric au dispărut, un element metalic degradat blochează accesul, iar gardul lateral este distrus pe o porțiune extinsă.
Între timp, turiștii și ghizii asistă neputincioși la degradarea accelerată a unuia dintre simbolurile litoralului românesc. Comparațiile cu alte obiective similare din regiune devin inevitabile, pe măsură ce diferențele sunt tot mai evidente.
Autoritățile anunță o evaluare de urgență la fața locului și intervenții rapide pentru limitarea degradării. În paralel, Ministerul Culturii promite grăbirea procesului de expertizare și restaurare, cu sprijin financiar extern.
Vila Regală din Mamaia, un simbol al eleganței interbelice, a fost construită ca reședință de vară pentru familia regală a României. Clădirea făcea parte dintr-un ansamblu mai amplu și impresiona prin stilul rafinat, perfect adaptat peisajului de la malul mării. După 1990, însă, imobilul a intrat într-un lung șir de incertitudini administrative, litigii și ani întregi fără investiții, care și-au pus amprenta asupra stării actuale.



